Franța: Incendiu într-un bar la Rouen, cel puțin 13 morți. Tavanul a luat foc de la lumânările de pe tort! VIDEO

Franța: Incendiu într-un bar la Rouen, cel puțin 13 morți. Tavanul a luat foc de la lumânările de pe tort! VIDEO

Cel puțin 13 persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un bar din Rouen, informează publicația Paris-Normandie, citată sâmbătă dimineața de agenția DPA.

 Potrivit site-ului publicației franceze, poliția a fost sesizată asupra unui incendiu declanșat la subsolul unui bar în noaptea de vineri spre sâmbătă, pompierii fiind alertați la ora locală 0,50.

Șase persoane rănite, dintre care una în stare de urgență absolută, au fost extrase și tratate pe loc, iar pompierii au scos totodată 13 persoane decedate: tineri cu vârste între 18 și 25 de ani a căror identitate la acest moment nu a fost stabilită.

Poliția din Rouen a condus la audieri 11 martori ai dramei, mai notează site-ul paris-normandie.fr.

Acesta adaugă, potrivit informațiilor obținute la fața locului, că barul Cuba Libre ar fi fost rezervat vineri pentru o petrecere de aniversare, iar când persoanele invitate au aprins lumânările tortului, incendiul s-ar fi declanșat.

"Din motive ce urmează să fie determinate de anchetă (...), tavanul subsolului s-a aprins rapid", scrie sâmbătă dimineața, în ediția electronică, publicația Paris-Normandie, care adaugă că astfel s-ar fi provocat o degajare de gaze toxice.

Prezent la locul dramei, Laurent Labadie, procuror adjunct al parchetului din Rouen a evocat varianta unui incendiu de origine accidentală.

Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, citat de AFP, a confirmat că incendiul din noaptea de vineri spre sâmbătă din barul din Rouen, în vestul Franței, s-a soldat cu cel puțin 13 morți și șase răniți.

"O anchetă judiciară este în curs pentru a determina cauzele incendiului", a indicat ministrul într-un comunicat.

AGERPRES/ (AS — editor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…