Franța: Mormântul generalului Charles de Gaulle a fost vandalizat

Franța: Mormântul generalului Charles de Gaulle a fost vandalizat

Mormântul fostului președinte francez Charles de Gaulle, de la Colombey-les-deux-Eglises, în estul Franței, a fost vandalizat sâmbătă după-amiaza, transmit agențiile internaționale de presă.

"Mormântul, filmat în permanență, a fost deteriorat la ora 17,14 de către un singur individ care s-a urcat deasupra și a dat două lovituri puternice de picior în soclul crucii, provocând căderea acesteia. Dar baza mormântului a rămas intactă", a declarat pentru AFP procurorul Frederic Nahon din Chaumont.

Jandarmeria a confirmat deteriorarea crucii de aproximativ 1 metru și jumătate de deasupra mormântului.

Incidentul s-a produs foarte rapid, "în mai puțin de un minut", conform procurorului, care precizează că autorul faptei, în vârstă de circa 30 de ani, nu a comis și alte acte similare înainte de a părăsi cimitirul.

"Individul, pe care noi îl căutăm, ar fi acționat singur și nu avea fața acoperită. Nu a avut nicio revendicare, potrivit martorilor, însă se pare că ar fi scuipat pe mormânt", a adăugat acesta.

Charles de Gaulle a cerut să fie înmormântat, alături de fiica sa, Anne, și soția, Yvonne, în această mică localitate rurală unde deținea o proprietate. Pe mormântul său se poate citi: "Charles de Gaulle 1890-1970", scrie EFE.

Lider al Rezistenței franceze în cel de-al Doilea Război Mondial, generalul De Gaulle a rămas în istorie și ca fondator al celei de-a V-a Republici, în anul 1958, fiind președintele Republicii Franceze între 1959 și 1969.

El a fost sever criticat la acea vreme de socialiști, care i-au reproșat în special autoritarismul. Moștenirea sa politică a fost revendicată de mulți reprezentanți ai dreptei, inclusiv de fostul președinte Jacques Chirac. Dar și la stânga eșichierului politic francez unii s-au declarat 'gaulliști', invocând mai ales susținerea ideilor lui De Gaulle privind apărarea independenței Franței față de marile puteri sau naționalismul său economic.

'Am dorit să vin la Colombey-les-Deux-Eglises întrucât este un loc al istoriei, al memoriei și unității naționale în jurul personalității generalului de Gaulle, liderul Franței libere și care a prezidat Franța', declara, în iunie 2016, președintele de atunci al Franței, Francois Hollande, care s-a recules la mormântul generalului Charles de Gaulle, o premieră pentru un președinte socialist francez, după cum preciza AFP.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Daniela Juncu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...