Franţa trimite trei anchetatori la Moscova în legătură cu accidentul în care a murit CEO-ul Total

Biroul de Anchete şi Analize pentru securitatea aviaţiei civile (BEA) din Franţa a anunţat marţi că va trimite trei anchetatori la Moscova, în cadrul eforturilor de clarificare a condiţiilor morţii preşedintelui-director general al grupului petrolier Total Christophe de Margerie.

Avionul la bordul căruia se afla de Margerie - înmatriculat F - GLSA - era un Falcon 50 exploatat de compania Unijet. Avionul s-a prăbuşit la decolare, după ce s-a lovit de un vehicul de deszăpezire, a anunţat BEA într-un comunicat.

În afară de Christophe de Margerie, în accidentul de pe Aeroportul Vnukovo, lângă Moscova, au mai murit doi membri ai echipajului tehnic şi un membru al personalului de cabină.

BEA afirmă că şoferul vehiculului de deszăpezire a murit şi el. Potrivit altor surse, acesta ar fi supravieţuit.

Ancheta cu privire la cauzele accidentului va fi efectuată de către instituţia rusă similară BEA - MAK.

"Conform dispoziţiilor internaţionale", BEA va participa la anchetă în calitate de reprezentant al statului în care este înmatriculat avionul, care l-a produs (Dassault Aviation) şi care l-a exploatat.

 


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte