Franţa/coronavirus: O anchetă judiciară va fi declanşată împotriva unor foşti miniştri ai sănătăţii şi fostului premier Edouard Philippe

O anchetă judiciară cu privire la gestionarea crizei COVID-19 în Franţa va fi declanşată împotriva fostului premier Edouard Philippe şi foştilor miniştri ai sănătăţii Olivier Veran şi Agnes Buzyn, a anunţat vineri procurorul general de pe lângă Curtea de Casaţie, Francois Molins, informează AFP.

90 de plângeri au fost primite de Curtea de Justiţie a Republicii (CJR), competentă pentru judecarea membrilor guvernului pentru exercitarea funcţiei lor, iar 53 dintre ele au fost examinate şi 9 au fost admise.

Molins trebuie acum să sesizeze comisia de instrucţie a CJR care va efectua investigaţiile.

Cele 9 plângeri reţinute au fost reunite pentru a sesiza comisia de instrucţie într-un singur cap de acuzare, "abţinere de la combaterea unei calamităţi", împotriva lui Philippe, Buzyn şi Veran, potrivit comunicatului procurorului general.

Agnes Buzyn a ocupat funcţia de ministru al sănătăţii până la mijlocul lui februarie, înainte de a candida pentru primăria Parisului. Edouard Philippe şi Olivier Veran făceau parte din guvernul care a demisionat vineri dimineaţa.

Plângerile la CJR au început să fie depuse la câteva zile după impunerea măsurilor de izolare, la mijlocul lui martie. Ele au fost înaintate de particulari, medici, asociaţii sau deţinuţi.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, nu poate fi judecat penal pentru faptele comise în timpul exercitării funcţiei sale.

Plângerile denunţau fapte precum "punerea în pericol a vieţii altei persoane", "omucidere involuntară", "refuzul de a acorda ajutor unei persoane în pericol" sau abţinerea de a lua din timp măsuri pentru stăvilirea pandemiei.

Pandemia de COVID-19 a făcut până în prezent aproape 30.000 de morţi în Franţa.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR