Franțuzoaica: „Contractul Bechtel a fost un TRIBUT plătit în virtutea unui tratat de VASALITATE”

Franțuzoaica: „Contractul Bechtel a fost un TRIBUT plătit în virtutea unui tratat de VASALITATE”

"Directorii Bechtel se comportă diferit faţă de orice interlocutor familiar funcţionarilor CNADNR sau firmelor româneşti. Aveau o atitudine de superioritate şi exploatau situaţia avantajoasă în care se găseau, tratând statul roman ca pe un vasal, contractul Bechtel fiind efectiv un fel tribut plătit în virtutea unui tratat de vasalitate", scrie fostul candidat al USP la alegerile locale de la Sectorul 1, Clotilde Armand, într-o poziţie privind contractul Bechtel. 

Redăm mai jos poziţia acesteia: 

Contractul dintre CNADNR şi Bechtel a fost semnat şi menţinut timp de 10 ani de guvernele partidelor parlamentare PSD-PNL-ALDE-UNPR-PDL-UDMR
 
Activitatea mea la Egis România
 
Am venit la Egis în septembrie 2013, pe postul de director general pentru grupul de firme Egis România, Egis Bulgaria şi Egis International (sucursala România). Înainte de asta am lucrat aproape 9 ani la GDF SUEZ. Sunt angajată, dar nu deţin acţiuni la Egis.
 
Compania Egis este de fapt proprietatea statului francez. Are o cifră de afaceri anuală de aproape 1 miliard de euro şi 13.000 angajaţi în întreaga lume. În România, Bulgaria şi Moldova a avut în continuu aproximativ 200 de ingineri, angajaţi permanenţi sau contractuali. Rata profitului grupului de firme Egis în România se situează în jurul valorii medii de 3,5% din cifra de afaceri.
 
Contractul autostrăzii Transilvania şi firma Bechtel
 
Egis a câştigat în 2003 licitaţia pentru supervizarea lucrărilor pe proiectul autostrada Transilvania, beneficiar: CNADNR. Pană în aprilie 2013, executant a fost firma americană Bechtel. Șantierul continuă şi în prezent cu alţi constructori.
 
Firma Bechtel a fost selectată prin atribuire directă, fără licitaţie, de către guvernul PSD Năstase. Contractul cu Bechtel a continuat sub guvernarea PNL-PDL, a fost renegociat şi diminuat în timpul ministeriatului Ancăi Boagiu la Transporturi în 2011, şi a fost în sfârşit reziliat în luna martie 2013.
 
Am ajuns în industria supervizării la 6 luni după plecarea Bechtel din România. Nu cunosc din experientă directă toate detaliile acestui contract. Știu însă datele brute: 52 km finalizaţi la un preţ total de 1,5 miliarde euro. Contractul original a fost „pierdut” de guvernul PSD şi nu este public în acest moment. Contractul a fost foarte dezavantajos pentru beneficiar, fiind construit pe principiul că executantul este plătit la cantitatea de lucrări decisă de el însuşi. În aceste condiţii, executantul este tentat să supradimensioneze lucrările, deoarece este plătit la volumul de materiale folosite, nu la rezultat.
 
În relaţia cu firma Bechtel, statul român nu deţinea expertiza necesară negocierii. Bechtel este o divizie a complexului militaro-industrial american, cu o cifră de afaceri anuală de 37 de miliarde de dolari, un sfert din PIB-ul României. Directorii Bechtel se comportă diferit faţă de orice interlocutor familiar funcţionarilor CNADNR sau firmelor româneşti. Aveau o atitudine de superioritate şi exploatau situaţia avantajoasă în care se găseau, tratând statul roman ca pe un vasal, contractul Bechtel fiind efectiv un fel tribut plătit în virtutea unui tratat de vasalitate. În fata lor, statul roman avea nevoie de reprezentanţi de calibru, pe care i-a pus la dispoziţie firma Egis. Statul francez este mai puţin vulnerabil decât România în fata presiunilor altor state, iar firma Egis şi-a exercitat întreg prestigiul şi autoritatea unei firme de stat franceze în relaţia cu Bechtel.
 
Am aflat ulterior despre anumite situaţii de negociere în care CNADNR se resemnase practic sa plătească sume exorbitante către Bechtel pentru a-i convinge sa accepte rezilierea, iar argumentele supervizorului Egis au condus la economii importante. În cei zece ani de contract Bechtel s-au schimbat miniştrii, şefii CNADNR, dar echipa Egis dedicată proiectului a rămas stabilă, păstrând atent controlul asupra informaţiilor. Egis a avut în permanentă o echipă de cel puţin 50 de ingineri pe acest proiect.
 
Activitatea Egis în România
 
Grupul Egis este specializat în supervizare şi design de lucrări de infrastructură: autostrăzi, poduri, tuneluri, baraje, stadioane, staţii de epurare, porturi, aeroporturi. Majoritatea cifrei de afaceri a Egis este derulata în contracte cu statul. Un exemplu de lucrare: pentru 58.000 euro, Egis a realizat proiectarea pentru centurile ocolitoare Comarnic şi Buşteni.
 
Materiale calomnioase apărute online şi în presa scrisă
 
În urma candidaturii mele la primăria sectorului 1 Bucureşti din partea USB, au apărut în presă materiale informative referitor la Egis, Bechtel şi CNADNR, cuprinzând informaţii greşite sau voit calomniatoare. Primul astfel de material a apărut în 30 martie 2016 la Digi24, afirmând în mod greşit că aş fi profitat de pe urma contractului Bechtel. În realitate, am ajuns la Egis la 6 luni după plecarea Bechtel din România. Starea finanţelor firmelor Egis în România era foarte delicată în momentul sosirii mele. De exemplu, am amânat timp de 2 ani cumpărarea unei maşini de serviciu la care aveam dreptul în calitate de director general. 

Egis ar fi avut zero angajaţi în România. În realitate, Egis a avut mereu peste 50 de angajaţi permanenţi plus alţi colaboratori contractuali. Jurnaliştii au interpretat greşit datele disponibile de altfel public, evidenţiind doar datele privind firma Egis International şi ignorând complet Egis România, prestatorul contractului de supervizare. 

Egis ar fi făcut profituri uriaşe, încasând suma de 230 milioane lei. În realitate, suma respectivă a fost încasată timp de 10 ani pentru munca a 50-100 de ingineri de vârf, corespunzând unui nivel corect de cost, în linie cu standardele industriei de supervizare. Salariile unora din experţii Egis depăşesc chiar salariul meu de director general, fiind vorba de specialişti de vârf la nivel mondial. 

Egis ar fi continuat sa încaseze sume nejustificate chiar şi după plecarea Bechtel. În realitate, deşi Bechtel a plecat în martie 2013, şantierul autostrăzii Transilvania nu a fost închis, iar Egis a continuat să angajeze ingineri pentru conservarea şantierului, asistentă la pregătirea licitaţiilor şi supervizarea noilor constructori angajaţi de CNADNR. Sumele încasate au fost justificate prin foi de pontaj verificate de beneficiar, în totală transparenţă şi conform practicilor din industrie. 

Materialul respectiv a fost dezminţit, tot de Digi24, în 7 aprilie 2016. Însă materialul greşit din 30.03.16 a fost reluat de partidele politice în atacuri la persoana mea, în timpul şi după terminarea campaniei electorale, fără menţionarea dezminţirii din 07.04.16.

Ulterior datei alegerilor au apărut în mediul online, fiind reluate de media aservite partidelor parlamentare PSD-PNL-ALDE-UNPR-PDL-UDMR-PRU-PMP, alte materiale defăimătoare şi false la adresa mea. În afară de reluarea intoxicării privind presupusa relaţie a mea cu firma Bechtel fără menţionarea dezminţirii Digi24 din 07.04, s-a vehiculat

Că Egis ar fi obţinut „uriaşă sumă” de 58.000 euro pentru proiectarea centurilor ocolitoare Comarnic şi Buşteni. În realitate, preţul respectiv pentru studiul de fezabilitate a 4 km de drum incluzând toate studiile de teren premergătoare este foarte mic.

Concluzie
 
Contractul dintre CNADNR şi Bechtel a fost semnat şi menţinut timp de 10 ani de guvernele partidelor parlamentare PSD-PNL-ALDE-UNPR-PDL-UDMR. Contractul a fost greşit negociat, fiind dezavantajos României. Alături de CNADNR, Egis a limitat pierderile României în această afacere prin supervizarea competentă şi prin folosirea prestigiului statului francez în faţa executantului american.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa o fi?

4 VIDEO București 2024...

5 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...