Frații lui Omar Hayssam, condamnați definitiv la 5 ani închisoare

Frații lui Omar Hayssam, condamnați definitiv la 5 ani închisoare

Frații sirianului Omar Hayssam, Omar Mukhles și Omar Mahmoud, au fost condamnați definitiv marți la câte cinci ani închisoare cu executare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ei fiind acuzați că au înlesnit fuga din țară a fratelui lor.

În același dosar, omul de afaceri sirian Mustafa Tartoussi a primit 7 ani închisoare cu executare.

Inițial, cei trei au fost achitați în anul 2012 de Curtea de Apel Oradea, însă au fost condamnați marți de instanța supremă, după ce judecătorii au admis apelul DIICOT.

DIICOT susține că, în perioada 23-30 iunie 2006, Tartoussi a planificat și înlesnit, împreună cu Omar Mukhles și Omar Mahmoud, ieșirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deși cunoștea faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor acte de terorism prin organizarea și finanțarea operațiunii de răpire a trei jurnaliști români în Irak.

Cercetările efectuate în faza de urmărire penală au reliefat că plecarea din țară a lui Omar Hayssam s-a realizat pe cale maritimă, pe baza aportului infracțional al inculpaților Tartoussi, Mukhles Omar și Mahmoud Omar, aport justificat de considerente de ordin material — în primul caz — și de ordin familial — în cel de-al doilea caz.

Tartoussi, cetățean sirian, era stabilit de mai mulți ani pe raza municipiului Constanța, fiind asociat și administrator al SC Tartoussi Shipping SRL Constanța și SC Askila Shipping SRL Constanța.

Nava IMAN T, sub pavilion RPD Coreea de Nord, a fost achiziționată în anul 2000 de SC Tartoussi Shipping SRL Constanța fiind transferată unor armatori străini.

Procurorii mai afirmă că toate aceste legături și ceea ce se cunoștea despre Tartoussi, l-au determinat pe Omar Hayssam să își organizeze plecarea din România prin portul Constanța cu nava IMAN T.

În cadrul discuțiilor dintre Omar Mahmoud și Mustafa Tartoussi, conform planului conceput de Omar Hayssam, s-a stabilit că Tartoussi va executa următoarele acte materiale: pregătirea și asigurarea traseului pe care Omar Hayssam l-a parcurs din zona Constanța în interiorul portului; asigurarea din punct de vedere logistic a faptului că Omar Hayssam nu va fi identificat și oprit de către autoritățile portuare și poliția de frontieră; pătrunderea conspirată a lui Omar Hayssam pe nava IMAN T, fără ca membrii echipajului să îl observe; asigurarea în mod personal a securității transportului, atât în porturile și apele teritoriale românești, cât și în cele de tranzit, până la destinație.

Pe lângă acestea, Omar Hayssam a stabilit pentru fiecare din frații săi sarcini cu caracter general, dar și specific, adaptate preocupărilor obișnuite ale fiecăruia din ei.

Astfel, din aceste considerente (cunoașterea detaliată a Portului Constanța și a zonelor limitrofe, relațiile comerciale și chiar de amiciție cu Tartoussi, legătura afectivă mai puternică și rezistența mai mare în situații limită), Omar Mahmoud a fost cel care urma să îl însoțească pe Omar Hayssam până la Constanța și să realizeze îmbarcarea acestuia pe vas.

Pe de altă parte, Omar Mukhles a fost cel care urma să asigure securitatea operațiunii, din perspectiva posibilelor controale ori verificări ce puteau fi efectuate de autorități la locuința acestora din București, în timpul în care Omar Hayssam s-ar fi aflat în Constanța.

Ultima dată oficială în care prezența lui Omar Hayssam este atestată în România este ziua de 28 iunie 2006, când a fost fixat un termen de judecată în dosarul de terorism.

Deplasarea finală în vederea plecării din țară s-a realizat în cursul zilei de 29 iunie 2006.

Din analiza comunicațiilor privind locurile în care s-a aflat Tartoussi și a traficului de la și către numerele de apel utilizate de Omar Hayssam și Omar Mahmoud, rezultă că preluarea lui Omar Hayssam s-a realizat în noaptea de 29 spre 30 iunie 2006, în intervalul orar 00,12 — 02,37, de la un punct situat în afara portului, traseul către sau dinspre respectivul punct incluzând zona locuinței lui Tartoussi din Constanța.

Mustafa Tartoussi l-a preluat pe Omar Hayssam, s-au deplasat împreună la vasul Iman T și, înainte cu puțin de ora 02,00, l-a urcat la bordul navei. Acest fapt a fost posibil doar cu știința comandantului navei, Tartoussi Yousef, văr primar cu inculpatul. El a reușit să mențină conspirată prezența la bordul navei a lui Omar Hayssam în perioada imediat următoare.

La momentul ajungerii navei IMAN T în portul Alexandria, Egipt, preluarea lui Omar Hayssam a fost efectuată de persoane de încredere ale lui Tartoussi, evitându-se controlul autorităților de frontieră. La nivelul portului Alexandria, agentul maritim al navei a fost "Agenția de Transport Horus", firmă aflată sub controlul lui Tartoussi și reprezentată scriptic de o altă persoană.

Conform datelor obținute prin intermediul comisiei rogatorii internaționale adresate autorităților judiciare egiptene, inculpatul Mustafa Tartoussi este cel care controlează activitatea firmei "Horus".

Pe 18 iulie 2006, nava IMAN T a ajuns în portul Tartous, Siria, loc în care Omar Hayssam și Tartoussi Yousef au coborât, iar la bordul navei a urcat un alt comandant.

După această călătorie, Tartoussi Yousef, vărul lui Mustafa Tartoussi, nu a mai efectuat nicio călătorie maritimă la bordul navelor agenturate de inculpat și nu a mai intrat pe teritoriul României.

Omar Hayssam nu a mai revenit din acel moment în România și nu a mai fost prezent la termenele de judecată fixate în procesul în care era acuzat de terorism.

El a fost condamnat în lipsă de instanțele din România în patru dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", 3 ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu", 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Primele trei condamnări sunt definitive. Autoritățile din România au reușit să-l aducă în țară pe 19 iulie 2013.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Voi vedeți ce le fac ucrainenii rușilor?