Fraudă uriașă la ambalaje returnabile: cum funcționa rețeaua care a obținut ilegal peste un milion de lei

Polițiștii au descoperit în Strehaia, județul Mehedinți, o rețea suspectată că a fraudat Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) prin dezactivarea dispozitivelor care compactau ambalajele, permițând reintroducerea succesivă a acestora în aparate și obținând pe nedrept garanțiile și tarifele de gestionare, în valoare de peste un milion de lei.

FOTO: Shutterstock

FOTO: Shutterstock

Cinci percheziții au fost efectuate în București și județele Mehedinți și Ilfov, la două societăți comerciale și la locuințele presupuselor persoane implicate, într-un dosar penal care vizează constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals în înscrisuri și evaziune fiscală.

Potrivit anchetatorilor, doi bărbați, de 47 și 30 de ani, și o femeie de 46 de ani, din Strehaia, ar fi constituit grupul cu scopul de a obține ilegal garanțiile și tarifele de gestionare aferente ambalajelor returnate. Aceștia ar fi indus în eroare o companie de colectare a ambalajelor prin simularea activității de comerț în două unități de alimentație publică dotate cu echipamente automate de colectare SGR.

Ulterior, membrii rețelei ar fi modificat echipamentele automate (RVM), dezactivând dispozitivele de compactare a ambalajelor, pentru a permite reintroducerea acestora și obținerea nelegală a sumelor datorate, în valoare de 1.097.293 lei.

De asemenea, ar fi întocmit documente contabile false, reflectând operațiuni fictive pentru a evita plata obligațiilor fiscale.

Acțiunea a fost realizată în cadrul Operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, cu sprijinul polițiștilor serviciilor de investigare a criminalității economice din Ilfov și București. Cercetările continuă sub supravegherea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă