
FRF a anunțat că Hagi are contract valabil pe 4 ani. Pe tricoul de la prezentare scrie însă altceva
Gică Hagi (61 de ani) este noul antrenor al echipei naționale de fotbal a României. La conferința de presă, președintele Răzvan Burleanu a spus că selecționerul are contract valabil pe 4 ani. Tricoul comun de prezentare spune însă altceva: 2028, adică doar doi ani de contract.
Neconcordanța ar putea consta în faptul că Hagi are contract de 2+2 ani, urmând să rămână la cârma tricolorilor dacă asigură calificarea la turneul final continental.
„Regele” a anunțat în obiectivul este acela de la câștiga: mai întâi primei meciuri, apoi grupa de Liga Națiunilor, după care țintește calificarea la Campionatul European, acolo unde România a fost ultima oară în 2024.
Salariu mic, bonusuri mari
Pentru Hagi este al doilea mandat în vestiarul tricolorilor, după o primă experiență scurtă în anul 2001, când a ratat calificare la Mondialul din Coreea de Sud și Japonia în barajul cu Slovenia.
„Regele” va avea acelaşi salariu la echipa naţională precum Mircea Lucescu: 27.000 de euro lunar, spun unele surse. Asta înseamnă că salariul anual va fi de 324.000 de euro. Atractive sunt însă două bonusuri de performanţă.
Calificarea naţionalei României la EURO 2028 îi va aduce o primă de 300.000 de euro. Practic, un bonus echivalent cu salariu pe un an de zile. De asemenea, calificarea României la Cupa Mondială 2030 îi va aduce lui Hagi un bonus de 500.000 de euro, mai scrie sursa citată.
Sursa: adevarul.ro

