Friedman: Intențiile lui Putin, după discursul de la Clubul Valdai

Friedman: Intențiile lui Putin, după discursul de la Clubul Valdai

<< Săptămâna trecută, președintele rus, Vladimir Putin , a vorbit la Clubul Internațional de Discuții Valdai, un think tank cu sediul la Moscova, unde se discută chestiuni importante și unde se pune accent pe modul în care funcționează politica rusă. Am fost invitat să vorbesc acolo în decembrie 2014, după Revoluția Maidan din Ucraina. Rușii credeau că fusese concepută de serviciile de informații americane. Am susținut că acesta este un lucru greu de realizat fără a provoca nemulțumiri pe scară largă și că, deși CIA poate face multe lucruri, încurajarea unei revoluții, inclusiv hrănirea, hidratarea și adăpostirea a zeci de mii de oameni într-un spațiu mic, nu este unul dintre ele. SUA puteau oferi prăjituri, așa cum făcuse secretarul de stat adjunct pentru afaceri europene din propriul și ciudatul său motiv, însă Revoluția Maidan a fost în mare parte o dojană adresată președintelui pro-rus și corupției masive care îl înconjura. Am spus că dacă revoluția era rezultatul unei lovituri de stat, atunci trebuie că a fost cea mai flagrantă lovitură de stat din istorie. Ceea ce vroiam să spun, într-un mod ironic și sarcastic, era că Statele Unite nu au făcut absolut nimic pentru a-și ascunde sprijinul entuziast. Mass-media ruse au considerat că fusese, de fapt, cea mai flagrantă lovitură de stat din istorie. Există un motiv pentru care nu sunt diplomat >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures .

<< Rușii credeau că a fost o lovitură de stat din partea Occidentului, în timp ce americanii au văzut-o drept un mijloc de exprimare a independenței politice. Cred că ambele părți au fost sincere. Din punctul de vedere al SUA, o revoluție democratică era un rezultat corespunzător. Din punctul de vedere al rușilor, era un prim pas spre destabilizarea Rusiei. Desigur, americanii au respins îngrijorările rușilor. Însă rușii nu au putut respinge ideea că acesta nu fusese altceva decât un act de agresiune. În acea perioadă, în 2014, s-a pus în mișcare actualul război.

Moscova a concluzionat că Ucraina, aflată sub „control” american, era o amenințare. Opt ani mai târziu, Rusia a lansat un război prin care să se impună în fața Ucrainei, să-i facă limpede acestei țări faptul că Rusia era din nou o mare putere și să arate slăbiciunea americană. Este din ce în ce mai puțin probabil ca vreunul dintre aceste obiective să fie atinse.

Nimic nu este imposibil, dar este destul de exagerat ca Putin să redefinească termenii războiului, iar asta este exact ceea ce a încercat să facă în timpul discursului său de la Clubul Valdai. Important de notat, nu a indicat Statele Unite ca inamic-cheie; inamicul, pentru el, este Occidentul în general, care a cedat în fața depravării – noi obiceiuri seculare, schimbarea identității de gen și alte lucruri imaginare generatoare de frică, din domeniul cultural – asta e ceea ce încearcă acum să impună Rusiei. Potrivit lui Putin, acea corupere subminează Occidentul, iar Rusia nu face decât să i se opună (există și un unghi explicit religios în cadrul discursului). Demersurile rusești din Ucraina nu reprezintă, prin urmare, totalitatea războiului, ci doar o dimensiune a unui conflict geopolitic și cultural mult mai larg. Așadar, a fi învins în Ucraina nu este același lucru cu a fi învins în această luptă și mai mare. Ceea ce are sens, dacă definești războiul din Ucraina drept o luptă împotriva aroganței Occidentului, mai degrabă decât un loc pe care vrei să îl controlezi.

De atunci, Putin a făcut o declarație, prin purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, oferindu-se să negocieze. Aceasta urmează logica discursului său de la Valdai.

Peskov este purtătorul de cuvânt al lui Putin și ocupă această funcție pentru că este atent cu privire la ceea ce spune. Oferta este reală, dar încă pare că Putin stabilește o negociere dură, după cum o demonstrează eforturile de a bloca transporturile de cereale ucrainene. Reîncadrând complet războiul din Ucraina drept o campanie împotriva imperialismului occidental, nu va fi ușor de negociat cu el, dar asta nu înseamnă că el nu va negocia deloc. >>


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /