Trimiterea dronelor și roboților pe câmpul de luptă, în locul soldaților, a devenit una dintre regulile de bază ale războiului modern. Nicăieri această logică nu pare mai firească decât în întinderile înghețate ale Arcticii. Și totuși, paradoxal, tocmai acolo tehnologia de ultimă generație începe să cedeze, scrie The Wall Street Journal.

Cu cât te apropii mai mult de Polul Nord, cu atât echipamentele sofisticate devin mai puțin fiabile. Furtunile magnetice dereglează semnalele sateliților, temperaturile extreme epuizează bateriile sau îngheață mecanismele în câteva minute, iar câmpurile albe, fără repere, fac navigația aproape imposibilă.

La un exercițiu militar polar desfășurat anul acesta în Canada, la care au participat șapte state, armata americană a testat vehicule arctice în valoare de milioane de dolari. După doar 30 de minute, acestea s-au oprit: lichidele hidraulice s-au solidificat din cauza frigului.

Nici militarii suedezi nu au avut mai mult noroc. Ochelari de vedere pe timp de noapte, care costă aproximativ 20.000 de dolari bucata, s-au defectat rapid, deoarece aluminiul din care erau fabricați nu a rezistat la minus 40 de grade.

„Arctica este adversarul suprem”, spune Eric Slesinger, fost ofițer CIA și actual investitor în start-up-uri de apărare, inclusiv în companii care încearcă să găsească soluții pentru lupta în nordul extrem.

Război într-un mediu ostil tehnologiei

În Ucraina, armatele folosesc adesea echipamente comerciale – surse de energie, sisteme de comunicații, substanțe chimice sau lubrifianți adaptați din uz civil. În Arctica, însă, aproape orice piesă de bază trebuie regândită complet.

Competiția marilor puteri în regiunea arctică este în creștere, pe fondul schimbărilor climatice care deschid rute maritime și acces la resurse naturale. Rusia domină militar „Nordul Îndepărtat”, cu submarine nucleare, baze de rachete, aerodromuri și porturi în Peninsula Kola. De altfel, cea mai scurtă traiectorie de zbor pentru viitoarele rachete hipersonice rusești spre America de Nord trece peste Polul Nord.

Dintre cele opt state care au teritorii arctice, doar Rusia nu este membră NATO. Pentru SUA și Canada, principala amenințare o reprezintă rachetele rusești, în timp ce pentru Finlanda și Norvegia, care au frontieră terestră cu Rusia, riscul unei incursiuni terestre este mult mai concret.

Înapoi la elementele de bază

Un conflict în Arctica ar forța armatele să revină la elementele fundamentale. Frigul extrem face ca materialele uzuale să devină fragile: cauciucul își pierde elasticitatea, garniturile încep să curgă, iar cea mai mică urmă de umezeală îngheață și poate distruge pompe sau bloca sisteme. Cablurile trebuie izolate cu silicon, nu cu PVC, care crapă la temperaturi scăzute.

Uleiurile și lubrifianții se îngroașă până la solidificare. În sistemele hidraulice standard, lichidul devine vâscos, afectând totul, de la comenzile avioanelor la lansatoarele de rachete sau catargele radar. O singură înghețare poate scoate din funcțiune o întreagă platformă de armament sau poate imobiliza un convoi.

Chiar și unul dintre cele mai spectaculoase fenomene naturale – aurora boreală – devine o problemă militară. Luminile verzi de pe cer sunt rezultatul interacțiunii particulelor solare cu câmpul magnetic al Pământului, extrem de intens la poli. Ele interferează cu comunicațiile radio și cu sistemele de navigație prin satelit, esențiale pentru poziționare și sincronizare.

Start-up-uri, exploratori și „mini-programe spațiale”

Una dintre lecțiile războiului din Ucraina este rolul crucial al sectorului privat în inovația militară. În acest spirit, doi exploratori britanici, Ben Saunders și Frederick Fennessy, au lansat anul acesta compania Arctic Research and Development, care dezvoltă sisteme autonome pentru regiunile polare.

Cei doi au parcurs, pe schiuri, aproximativ 12.000 de kilometri în Arctica și compară proiectarea tehnologiei pentru nordul extrem cu construirea unui „mini-program spațial”. Echipa lor include specialiști din domenii precum cercetarea spațială, informații, știința climei și armată. Printre investitori se numără și Eric Slesinger.

Compania dezvoltă software adaptat Arcticii și hărți virtuale care reprezintă mai corect regiunile polare decât proiecțiile Mercator, cunoscute pentru distorsiuni. Testele se fac într-un congelator industrial din Anglia rurală, unde echipamentele sunt expuse la minus 70 de grade Celsius.

„Avem un rover pe Marte de ani de zile, dar nu avem unul autonom în Arctica”, spune Saunders. „Pentru mult timp, această regiune a fost un spațiu gol pe hartă, cu mențiunea ‘aici sunt dragoni’.”

Unul dintre produsele aflate în dezvoltare este Icelink – o cutie portocalie de mărimea unei valize, un hub de comunicații de mare viteză, care include antene GPS și baterii speciale capabile să funcționeze zile întregi în frig extrem.

Când dronele nu mai sunt soluția

Războiul din Arctica ar arăta radical diferit de cel din Ucraina. Dronele ieftine, produse în masă și folosite pe frontul ucrainean, ar eșua rapid în nordul extrem. Acolo, aparatele trebuie să fie dotate cu sisteme de degivrare, motoare puternice pentru vânturi extreme și să funcționeze cu combustibil, nu cu baterii. De regulă, sunt atât de mari încât necesită piste sau remorci pentru lansare.

Chiar și alimentarea stațiilor radio este o provocare logistică majoră. Recent, armata suedeză a primit oferta unui încărcător de baterii transportat pe sanie. Cântărea peste 180 de kilograme și s-ar fi blocat imediat în zăpada afânată.

„Mulți din industrie nu înțeleg ce au nevoie cu adevărat cei de pe teren”, spune Frederik Flink, comandant al centrului de instruire pentru război subarctic din nordul Suediei. „Iar ideile noastre, ale militarilor, sunt adesea nerealiste din punct de vedere tehnic.”

GPS bruiaj, date puține, inteligență artificială limitată

Inteligența artificială, atât de utilă în Ucraina pentru procesarea rapidă a datelor, are o eficiență mult mai redusă în Arctica. Regiunea este slab populată, cu infrastructură minimă, puține drumuri și rețele. Datele sunt puține, iar fără date, algoritmii sunt aproape inutili.

În plus, în nord, interferențele artificiale sunt mult mai periculoase. Sateliții aflați pe orbite ecuatoriale sunt adesea ascunși de curbura Pământului, ceea ce reduce numărul semnalelor disponibile. Bruiajul GPS, o problemă minoră în alte regiuni, devine aici un risc major de siguranță.

Autoritatea norvegiană pentru comunicații a înregistrat doar șase incidente GPS în 2019. În 2022, anul invaziei ruse în Ucraina, numărul a crescut la 122. Din 2024, fenomenul a devenit atât de frecvent încât autoritățile au încetat să mai țină evidența.

„Trebuie să acceptăm realitatea și să găsim soluții”, spune Espen Slette, responsabil pentru gestionarea spectrului radio în Norvegia.

În acest context, peste 100 de companii s-au reunit pe insula Andøya, la evenimentul anual Jammertest, unde testează drone, ceasuri atomice, antene și cipuri în condiții de bruiaj și frig extrem.

Organizatoarea evenimentului, Heidi Andreassen, spune că interferențele nu sunt neapărat un act deliberat de agresiune rusă, ci un efect secundar al măsurilor Moscovei de protecție a bazelor sale militare din Peninsula Kola.

„În Arctica, când vremea este extremă și nu ai vizibilitate, bruiajul poate fi critic. Ceva ce acum câțiva ani era rar a devenit o problemă zilnică”, concluzionează ea.