FSLI: Îngheţarea angajărilor din sistemul de educaţie va bloca activitatea unităţilor de învăţământ cu posturi unice

FSLI: Îngheţarea angajărilor din sistemul de educaţie va bloca activitatea unităţilor de învăţământ cu posturi unice

Îngheţarea angajărilor în sistemul de educaţie va duce la blocarea activităţii în multe din cele peste 6.500 de unităţi de învăţământ din România, deoarece foarte multe din acestea au posturi unice, deci nu se pot încadra în condiţia de a scoate la concurs 3 posturi pentru a angaja minim o persoană, atrage atenţia Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), într-un comunicat transmis miercuri.

"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului României să nu blocheze angajările în sistemul de educaţie, măsură propusă la rectificarea bugetară din această lună. Avertizăm, pe această cale, că, din cele peste 6.500 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, sunt foarte multe unităţi cu posturi unice. De asemenea, se propune diminuarea bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale cu peste un miliard de lei, din care aproape 500 de milioane lei sunt de la cheltuielile de personal şi de la plata dobânzilor, în condiţiile în care prevederile legii salarizării nu se aplică corect şi nu se respectă sentinţele judecătoreşti", se menţionează în comunicatul transmis de FSLI.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ susţine că în majoritatea unităţilor şcolare nu poate fi aplicată formula propusă de Ministerul Finanţelor privind angajările în sistemul bugetar.

"Guvernul României propune îngheţarea ocupării posturilor pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, prin formula de angajare de 1 post scos la concurs pentru 3 neocupate. În cele peste 6.500 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, deficitul de angajaţi este foarte mare pentru aceste categorii de angajaţi; în cea mai mare parte a acestor şcoli există un număr redus de posturi, cu mult sub normativele care se impun pentru o funcţionare normală a acestora. Cele mai multe sunt posturi unice, iar angajările nu pot fi făcute pe formula propusă de Ministerul Finanţelor Publice. Este vorba despre posturile de secretare, contabili, laboranţi, bibliotecare, îngrijitoare etc. Avertizăm că blocarea angajărilor în sistemul de educaţie va duce la blocarea activităţii în multe unităţi de învăţământ din România", se precizează în comunicatul FSLI.

Organizaţia sindicală îşi exprimă nemulţumirea şi faţă de diminuarea bugetului de personal al Ministerului Educaţiei Naţionale în contextul în care o parte a cadrelor didactice nu încasează salariile la nivelul garantat de lege.

"Propunerea de rectificare bugetară a Ministerului Finanţelor Publice include diminuarea cheltuielilor de personal cu 400 de milioane de lei, argumentând că MEN a făcut estimări greşite la cheltuielile de personal, şi cu 80 de milioane de lei a sumelor destinate pentru plata dobânzilor legale obţinute prin sentinţe judecătoreşti. Această propunere este de neînţeles, având în vedere faptul că, în acest moment, pentru majoritatea cadrelor didactice, Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu se aplică corect! Concret, conform Legii nr.153/2017, cadrele didactice care îndeplinesc funcţia de diriginte, educatoarele, învăţătorii, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar, personalul didactic care are gradaţie de merit, personalul didactic din învăţământul special, personalul didactic care asigură predarea simultană ar trebui să beneficieze de majorări ale salariilor cu procentele prevăzute de lege pentru fiecare categorie, prin aplicarea acelor procente la salariile aflate în plată şi nu prin raportare la salariile de bază din anul 2016!", se menţionează în comunicatul FSLI.

Federaţia argumentează necesitatea calculării corecte a salariilor cadrelor didactice prin poziţia în acest sens a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

"Faptul că avem dreptate este recunoscut oficial şi de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, într-un răspuns la o adresă a FSLI, dar şi de instanţele de judecată care, prin sentinţele date, recunosc faptul că salariile categoriilor de angajaţi menţionaţi mai sus nu se calculează corect! Prin urmare, se impune ca, în regim de urgenţă, MEN să aplice corect Legea nr.153/2017, iar MFP, înainte de a propune aceste diminuări ale cheltuielilor de personal, trebuie să se asigure că sunt fonduri pentru aplicarea corectă a legii! FSLI respinge şi propunerea privind diminuarea sumelor destinate pentru plata dobânzilor legale obţinute prin sentinţe judecătoreşti în condiţiile în care, conform sesizărilor primite de la sindicatele afiliate, sunt multe cazuri în care nu se respectă prevederile sentinţelor judecătoreşti, tăindu-se în mod arbitrar din sumele reale de care ar fi trebuit să beneficieze salariaţii. Punerea în practică a acestor măsuri propuse de Guvernul României va crea nemulţumiri în rândul salariaţilor din educaţie, existând şi riscul declanşării unor acţiuni de protest", se precizează în comunicatul semnat de preşedintele FSLI, Simion Hăncescu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa