Fundaţia Gates va finanţa dezvoltarea unor medicamente care să combată variantele rezistente ale noului coronavirus

Bill & Melinda Gates Foundation va aloca o finanţare de 35 de milioane de dolari companiei private britanice Exscientia Ltd pentru dezvoltarea unor medicamente antivirale, inclusiv a unor molecule eficiente împotriva noului coronavirus, au anunţat miercuri reprezentanţii acestei firme, al cărei sediu general se află în Oxford, informează Reuters.

Exscientia Ltd va aloca o sumă identică şi va coordona dezvoltarea unui grup de până la cinci medicamente, care sunt deja pregătite pentru a intra în etapa studiilor clinice. Programul se va concentra iniţial pe testarea unor substanţe active împotriva virusului SARS-CoV-2 şi a variantelor sale, precum şi împotriva altor coronavirusuri.

Potrivit acestui parteneriat semnat pe patru ani, Exscientia Ltd ar putea să primească fonduri suplimentare care să susţină medicamentele sale candidate pe durata etapelor rămase de parcurs până la comercializarea lor.

Compania britanică, înfiinţată în urmă cu nouă ani, foloseşte algoritmi creaţi pe computer pentru a dezvolta medicamente ce vizează terapii dintr-o gamă variată, de la oncologie şi până la psihiatrie.

Principalul program al firmei britanice vizează o enzimă denumită protează principală a coronavirusului, care apare în tipuri diverse ale acestei familii virale, inclusiv în variantele de SARS-CoV-2.

Reprezentanţii companiei Exscientia Ltd spun că dezvoltă mici molecule care ţintesc proteinele din interiorul celulelor, spre deosebire de medicamentele actuale folosite împotriva COVID-19, care ţintesc proteinele virusului SARS-CoV-2 aflate la suprafaţa acestuia şi care prezintă o probabilitate mai mare de a suferi mutaţii.

"Micile molecule de medicamente pe care noi le dezvoltăm vor fi durabile în timp şi pot fi stocate pentru următoarea pandemie, pot fi distribuite pe scară largă şi foarte uşor în rândul populaţiilor care se confruntă cu un virus nou sau cu o nouă variantă actuală", a declarat Denise Barrault, directoarea departamentului de gestionare a portofoliului companiei britanice.

Parteneriatul semnat cu Fundaţia Gates va fi de asemenea extins pentru a dezvolta medicamente împotriva gripei şi a familiei de virusuri Paramyxoviridae, având potenţialul de a demara programe suplimentare, au precizat reprezentanţii Exscientia Ltd. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…

5 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”