Furnizarea apei calde, sistată sau deficitară la aproximativ 500 de imobile din Capitală

Furnizarea apei calde, sistată sau deficitară la aproximativ 500 de imobile din Capitală

Furnizarea apei calde este oprită sau se realizează în mod deficitar la peste 500 de imobile din Capitală, potrivit datelor postate pe site-ul Companiei Municipale Termoenergetica.

În Sectorul 1 este vorba de imobile din zonele şos. Nicolae Titulescu sau Calea Griviţei, iar avaria produsă la reţeaua primară ar urma să fie remediată în jurul orei 24,00.

În Sectorul 2, avarii la reţeaua primară au dus la oprirea apei calde în zona străzilor Sf. Nicolae Tei, Inginerilor, Vidin, Grigore Ionescu, Grigore Moisil, Teiul Doamnei. Se estimează că sistemul va fi repus în funcţiune joi, la ora 9,00. Tot în Sectorul 2, blocuri din zonele Calea Moşilor, şos. Colentina, şos. Mihai Bravu, str. Judeţului, str. Teiul Doamnei, bd. D-na Ghica, str. Pâncota au parte de o furnizare deficitară a apei calde, însă problema este anunţată a fi remediată în jurul orei 18,00. Furnizarea apei calde va fi oprită pentru mai multe blocuri de pe şos. Ştefan cel Mare până la ora 20,00.

În Sectorul 3, o avarie la reţeaua primară a dus la oprirea apei calde în zone de pe str. Laborator, bd. Camil Ressu, str. Râmnicu Vălcea, furnizarea urmând să fie reluată în jurul orei 20,00. O serie de intervenţii în punctele termice au dus la oprirea apei calde în cazul unor blocuri din zonele str. Tomis, str. Foişorului, bd. Unirii, str. Matei Basarab. Sistemul urmează să fie pus în funcţiune până în jurul orei 14,00.

În Sectorul 5, apa caldă va fi oprită până în cursul nopţii de joi spre vineri pentru blocuri din zonele str. Năsăud, Calea Ferentari, Calea Rahovei, şos. Progresului şi şos. Sălaj, în urma unor lucrări care vizează modernizarea reţelei termice primare pe magistrala Ferentari.

În Sectorul 6, oprirea apei calde pe str. Fabricii a fost determinată de o avarie la instalaţia interioară a consumatorilor. Alte intervenţii au dus la oprirea apei calde în zone de pe str. Sănduleşti, bd. Timişoara, str. Părăluţelor, problemele urmând să fie soluţionate în cursul zilei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimb acid de replici între Florin Roman și Ilie Bolojan: „Casa noastră are două etaje. La etaj stau șefii, la parter amărâții” / „Am fost la toate con…

2 Ce aveți, bă, tâmpiților, cu Radu Banciu?

3 Șoc pe scena politică! / Cinci parlamentari AUR și-au dat în judecată partidul pentru că nu le-a returnat 9,13 milioane de lei, împrumuturi pentru finan…

4 Ce spun colegii taximetristului care a rămas fără atestat după ce l-a refuzat pe Dacian Cioloş. „Așa e regulamentul”

5 Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducere nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”