Furtuna Eunice: Renunţaţi la selfie-urile cu furtuna, avertizează autorităţile din Marea Britanie

Autorităţile britanice au lansat vineri un apel către cetăţeni îndemnându-i să renunţe la selfie-urile cu furtuna după ce vânturi cu viteze record s-au abătut asupra nordului Europei provocând valuri care ajung până la înălţimea acoperişurilor proprietăţilor aflate pe coastă, informează Reuters.

Furtuna Eunice a adus în Marea Britanie rafale de până la 196 de kilometri pe oră, un record pentru Anglia, şi a ucis cel puţin o persoană în Irlanda, cauzând totodată perturbări în alimentarea cu electricitate şi în transporturi.

''O fotografie sau un selfie spectaculos nu merită să vă riscaţi viaţa, iar cei care merg pe coastă ca să facă fotografii pun totodată şi echipele noastre în pericol'', a avertizat comandantul pazei de coastă, Ben Hambling.

''Îndemnăm oamenii în cei mai duri termeni posibili să stea departe de zona ţărmului'', a mai spus el.

Potrivit pazei de coastă, au existat numeroase relatări despre persoane aflate pe malul apei care făceau fotografii cu valurile sau chiar cazul unor familii stând în preajma valurilor însoţite de copii.

Numărul decesele produse în timpul realizării unor selfie-uri este în creştere, potrivit unui studiu din 2018, în bună parte din cauza celor care caută senzaţii tari pentru a-şi creşte popularitate pe reţelele de socializare.

''Informaţiile pe care le primim sunt absolut terifiante'', a spus Hambling. ''În astfel de condiţii nu e nevoie decât de un singur val''.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR