Furtuni violente în Franţa - O persoană a murit iar alte 14 au fost rănite

Furtuni violente în Franţa - O persoană a murit iar alte 14 au fost rănite

O femeie măturată de inundaţii a fost găsită moartă sub o maşină în oraşul istoric Rouen din Normandia, potrivit Darmanin. Circumstanţele morţii au fost neclare, potrivit Euronews.

Fulgerele au lovit Turnul Eiffel, fără a provoca pagube, şi au incendiat acoperişurile la est de Paris, potrivit autorităţilor locale.

Locuitorii din sud-vestul Franţei au postat online fotografii cu grindină de mărimea mingii de tenis, iar şoferii din regiunea Parisului au distribuit imagini cu autostrăzi inundate şi cu cer întunecat de nori de tunet.

În Ille-et-Vilaine, vineri seara, pompierii au primit aproape o mie de apeluri în două ore.

„Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, 65 de departamente continentale au fost simultan un aviz portocaliu cu un episod extrem de puternic de furtuni”, a declarat reporterilor ministrul de Interne al Franţei, Gérald Darmanin.

„Furtunile au împiedicat mulţi oameni să folosească electricitatea. 15.000 sunt încă fără curent. Au fost 3.500 de intervenţii a 2.400 de pompieri, cărora le mulţumesc pentru promtitudine”, a spus Darmanin.

Mii de gospodării au rămas fără electricitate duminică, după ce furtunile au lovit sâmbătă în toată Franţa, potrivit companiei Enedis.

Zborurile de pe Aeroportul Orly din Paris au fost suspendate temporar sâmbătă, iar la Aeroportul Charles de Gaulle au existat întârzieri.

În câteva localităţi din sudul Germaniei, furtunile cu grindină au făcut ca în doar câteva minute străzile şi curţile oamenilor să se umple cu gheaţă.

În unele locuri, grindina s-a aşezat într-un strat ce depăşea chiar şi jumătate de metru, iar şoselele au putut fi eliberate doar cu ajutorul utilajelor de iarnă.

Iar în centrul Belgiei, ploaia torenţială a transformat străzile în râuri. Mai multe familii au fost evacuate, după ce apa le-a inundat locuinţele.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?