Gabi Torje a semnat pentru Terek Groznîi

Mijlocașul român Gabriel Torje a semnat un contract cu echipa rusă de fotbal Terek Groznîi, a anunțat internaționalul pe contul său de Facebook.

''Începe o nouă etapă în viața mea, am semnat astăzi (joi, n. red.) cu Terek. Nu îmi doresc decât să fiu sănătos și nu promit nimic altceva în afara de: muncă, muncă, muncă. Vreau să creștem împreună și să facem meciuri memorabile!'', afirmă Torje , care a adăugat: ''Pregătesc terenul și pentru România, să venim aici la Mondiale în 2018!''

Rusia va găzdui Cupa Mondială de fotbal din 2018.

Gabriel Torje (26 ani), care a participat cu selecționata României la EURO 2016, a fost achiziționat de Udinese în 2011, de la formația Dinamo București, însă a disputat doar 21 de meciuri în Serie A pentru friulani, care l-au împrumutat pe rând la Granada și Espanyol Barcelona, în Spania, iar în ultimele sezoane la echipele turce Konyaspor și Osmanlispor.

Torje a semnat pe trei ani cu Terek și va fi coleg cu alt român, Gheorghe Grozav.

AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR