Gabriela Firea: Licitația pentru achiziționarea a 400 de autobuze moderne, în linie dreaptă

Gabriela Firea: Licitația pentru achiziționarea a 400 de autobuze moderne, în linie dreaptă

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat luni că licitația internațională privind achiziționarea a 400 de autobuze Euro 6, cu grad redus de poluare, a intrat în linie dreaptă, în contextul în care Primăria Municipiului București a publicat anunțul pe SEAP.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor scanate în SEAP este, conform calendarului, 14 august 2017.

"Așa cum am promis încă de la preluarea mandatului, modernizarea parcului auto RATB este unul dintre obiectivele prioritare ale actualei administrații. Pregătirea licitației a fost un proces de durată din cauza elaborării tuturor documentelor necesare, dar, prin publicarea anunțului pe SEAP, intrăm, în sfârșit, în linie dreaptă cu achiziționarea acestor autobuze. Noile mijloace de transport în comun vor oferi bucureștenilor condiții moderne și civilizate de transport în comun, adaptate la standardele europene. De asemenea, ne dorim ca, prin acest demers, să încurajăm utilizarea transportului în comun de către bucureșteni în defavoarea autoturismelor personale", spune Firea, într-un comunicat al PMB transmis luni AGERPRES.

Municipalitatea va achiziționa 400 de autobuze urbane cu podea total coborâtă, dintre care 320 de autobuze din gama de 12 m, 50 de autobuze din gama de 10 m și 30 de autobuze articulate din gama de 18 m.

Potrivit Primăriei Capitalei, noile mijloace de transport în comun vor fi dotate cu un sistem performant de încălzire, ventilație și aer condiționat, un sistem Wi-Fi de conectare gratuită a posesorilor de telefoane mobile, sisteme performante de informare a călătorilor.

De asemenea, noile autobuze vor beneficia de facilități pentru persoanele cu dizabilități: rampa mecanică pentru persoanele care se deplasează cu cărucior și difuzoare externe pentru persoanele cu dizabilități de vedere.

Noile mijloace de transport în comun vor avea și un sistem de comunicare performant, conectat în timp real cu instituțiile de intervenție, Salvare, Pompieri, Jandarmerie, pentru un timp de reacție foarte scurt în cazul unor incidente, dar și comunicarea cu dispeceratul pentru transmiterea datelor legate de comerțul electronic de titluri de călătorie.

Autobuzele vor fi dotate și cu sisteme de supraveghere video ce vor asigura, atât la interior cât și la exterior, captarea de imagini pentru a preveni actele antisociale.

La inițiativa primarului general, CGMB a aprobat, în luna decembrie a anului trecut, proiectul de hotărâre privind înnoirea parcului auto RATB.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…