Galaţi: Un bărbat a cumpărat 1.000 de litri de motorină într-un rezervor de plastic care s-a răsturnat pe şosea

O autospecială de la Secţia de Pompieri Tecuci acţionează, joi, pentru asigurarea măsurilor PSI, după ce pe o stradă din municipiul Tecuci s-a răsturnat un rezervor de plastic ce conţinea 1.000 de litri de motorină, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Potrivit acestuia, combustibilul fusese încărcat într-o staţie de carburanţi din oraş, de o persoană care venise la benzinărie cu un autovehicul carosat, pe platforma din spate aflându-se rezervorul, din plastic.

În momentul în care conducătorul auto a plecat cu autovehiculul, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci, rezervorul s-a răsturnat, combustibilul împrăştiindu-se pe carosabil.

O echipă de inspectori ai Departamentului de Prevenire Incendii efectuează o anchetă la faţa locului, urmând să aplice sancţiuni atât benzinăriei cât şi proprietarului autovehiculului, întrucât este interzisă comercializarea de combustibil în orice tip de rezervor. AGERPRES / (AS - autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii