Gâlcă, după eşecul din meciul cu Ceahlăul: Vina este numai a mea

Gâlcă, după eşecul din meciul cu Ceahlăul: Vina este numai a mea

Tehnicianul formaţiei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 0-1, din etapa a cincea a Ligii I, că el este vinovat pentru acest rezultat, deoarece a alcătuit echipa.

Costel Galca (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

"Este un meci pierdut, un meci în care ne-am creat ocazii. Cred că trebuia să tragem mai mult de la distanţă, iar dacă reuşeam să deschidem scorul în prima repriză alta cred că era situaţia. Golul l-am luat pe o neatenţie şi asta ne-a costat. Era important pentru noi să câştigăm azi şi să facem 15 puncte, pentru că puteam să ne distanţăm. Vina este numai a mea, pentru că eu am alcătuit echipa. Dacă un jucător sau toată echipa nu evoluează bine, e vina mea", a spus Gâlcă.

Tehnicianul a precizat că portarul Arlauskis, pe care l-a înlocuit în prima repriză din cauza unei accidentări, i-a spus că are o problemă la aductori. "Arlauskis mi-a zis că i-a fugit piciorul şi că are ceva la aductori. Sper să-l avem pentru meciul de la Sofia. Tănase este foarte bine până acum, a făcut azi două antrenamente foarte tari şi am speranţa că va juca în Bulgaria (n.r. - în meciul retur cu Ludogoreţ Razgrad, din play-off-ul Ligii Campionilor)", a afirmat Gâlcă.

Constantin Gâlcă a mai afirmat că transferul lui Jeremy Bokila este "undeva în aer". "Din câte ştiu eu transferul lui Bokila e undeva în aer, e un impas. Discuţiile se vor relua în câteva zile. Ne gândim la mai mulţi jucători, dar Bokila a fost şi rămâne prima opţiune", a mai spus antrenorul Stelei.

Formaţia Steaua a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a cincea a Ligii I, în care de la gruparea bucureşteană au fost eliminaţi pe final Filip şi Chipciu.

Golul a fost înscris de Achim, în minutul 48.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR