Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”

Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”

Românii dezbat aprins pe un grup de vacanțe prețurile de pe litoralul autohton. La fel ca anii trecuți, mulți se plâng că în Bulgaria și Grecia prețurile sunt mai mici și atunci când acestea sunt egale, raportul calitate preț este în favoarea străinilor.

Prețurile sunt pentru 100 de grame. FOTO: FB/Vacanțe prin România

Prețurile sunt pentru 100 de grame. FOTO: FB/Vacanțe prin România

Dezbatere interesantă pe grupul de Facebook "Vacanțe în România" despre prețurile practicate pe litoralul românesc.

„Dacă ieri câțiva dintre voi ați comentat la o altă postare despre prețurile dintr-un restaurant, azi vă invit să le vizualizați pe cele de la un local cu mâncare la „împins tava” și da, sunt prețuri reale, de astăzi, de pe litoralul românesc. Dacă și acestea vi se par mari, chiar nu mai știu ce să zic”, este postarea de la care au pornit discuțiile.

Aceasta a fost însoțită de o serie de fotografii cu prețurile dintr-o cantină din Eforie, din care se puteau observa următoarele prețuri: ciorba de fasole – 21 de lei; ciorbă de perișoare – 22 de lei; pentru felul doi, prețurile erau exprimate la suta de grame: ceafă la grătar – 14 lei, ciolan afumat 12 lei, cârnați – 11 lei, piept de pui la grătar – 14 lei; la anumite feluri de mâncare prețul era stabilit pe porție – tochitură – 21 de lei; orez cu legume – 9 lei, saramură de păstrăv – 35 de lei; paste în sosl alb – 25 de lei; sarmalele costă 24 de lei – 5 bucăți, iar mămăliga – 6 lei porția de 150 de grame.

Întrebat despre ce cantină este vorba, cel care a făcut postarea răspuns: „Cam peste tot în Eforie sunt aceleași prețuri.”

Prețuri pe litoral. FOTO: FB/Vacanțe prin România

Prețuri pe litoral. FOTO: FB/Vacanțe prin România

„Nicio țară din Europa nu are prețuri așa mari pe litoral”

Postarea a avut sute de comentarii. Selectăm o parte dintre ele.

Nicio țară din Europa nu are prețuri așa mari pe litoral, și îți spun din propria experiență...”

„Dacă ai vedea un all inclusive în Spania sau Italia, îți vine să nu mai calci pe litoralul românesc.”

Din fericire am umblat prin lumea asta în lung și-n lat, dar la ce oferă litoralul românesc, raport preț/calitate față de alte țări, e bătaie de joc. Te duci oriunde în lume și de banii ăia primești respect, porții generoase și gust la mâncare. La greci, pe orice terasă mănânci mai ieftin decât la noi, începând de la pește, gyros, musaca sau orice altceva. Colac peste pupăză, apa, pâinea, uzo și desertul de cele mai multe ori sunt din partea casei. Nu îmi fac concediile de mulți ani în țară și nici nu o să le fac vreodată. O să văd însă dacă se scot tichetele de vacanță, cum o să-și revină cu picioarele pe pământ antreprenorii români din turism. Prea erau obișnuiți cu prețuri mari din cauza voucherelor de vacanță.”

„Tocmai de aceea sunt de preferat vacanțele în Grecia . Plătești, dar ești tratat cuviincios, serviciile cu mult peste cele românești.”

Vacanțele nu sunt pomeni, dar nici jaf la drumul mare! Ați auzit de raportul calitate-preț? La noi serviciile sunt de o calitate îndoielnică și supraevaluate la preț!”

„90 lei... un kg de cartofi piure reci.”

Atenție că tot în afară de ciorbe sunt la suta de grame, și da, e foarte scump: 120 de lei un kg de caca-maca.”

Prețurile nu sunt pentru o porție ci pentru 70, 120, 150 de grame. FOTO: FB/Vacanțe prin România

Prețurile nu sunt pentru o porție ci pentru 70, 120, 150 de grame. FOTO: FB/Vacanțe prin România

„Stați acasă dacă vi se par scumpe aceste prețuri”

Au fost comentatori care i-au criticat pe cei care spun că e prea scump.

„Stați acasă dacă vi se par scumpe aceste prețuri. Când mergi în concediu nu te uiți cât este prețul, mergi pentru relaxare și odihnă, nu să mănânci până îți crapă burta. Mergeți în Bulgaria, că numai acolo vezi de la 100 de km românii înfometați și plajă urâtă cu draci. Litoral de pensionari.”

Și pe litoral găsești. Fiecare alege după buzunar sau educație. Apropo, de vreo 3 ani merg la Mamaia câte un weekend. Am constatat că este mai ieftin să mănânci la restaurant.

E sezon, e turism, e business. Ori accepți jocul, ori stai acasă. Dar nu mai faceți din asta o dramă națională, că deja sunteți obositori!”

La noi, la Cluj, e mai scump, dar stai la masa la un restaurant de lux, nu la „împinge tava” ascultând manele.”

„93 de lei o masă completă”

Dacă și astea sunt prețuri mici, nu știu ce să zic. Să luăm așa: o ciorbă 22 + o ceafă 42 lei + 15 lei cartofii prăjiți + 7 lei o salată + 7 lei ceva de băut = 93 de lei o masă completă. Mai punem 2 lei pâine și ceva dulce și e peste 20 de euro un prânz complet pentru o persoană.”

„Băăă. 40 de lei kg de mămăligă? Pe ce lume trăiești? 1 kg de mălai, apă, sare... cât face, bă? Iar dintr-un kg de mălai faci pe puțin 8 porții de mămăligă. Ia și socotește, să nu ne mai furăm singuri căciula.”

Nici nu e mare prețul la fiecare: 6 lei / 150g de mămăligă. 40 lei kg de mălai și apă, cu 2 grame de sare. Hai că nu e mare prețul. Serios? Dar ce dracu’ îi face la mămăliga aia de ajunge 40 lei/kg? Las-o așa.”

Sau piure de cartofi 90 lei/kg. Ia-o băbește dacă vrei: 1 kg de cartofi 5 lei, 1 litru lapte 8 lei, un pachet de unt 10 lei = 23 total pentru 4 porții. Dar până la 90 de lei? Înțeleg gaz, apă și restul – să zicem până în 50 de lei 4 porții – dar 90 lei? Despre ce vorbim?”

La ăștia de pe litoralul românesc (HoReCa) le trebuie o lecție anul ăsta: niciun client! Acum 3 ani am fost în Costinești – 5 zile, 8000 lei și mă refer „pe sărăcie”! Cu aceiași bani te duci în alte țări „pe bogăție”, curățenie, apă limpede!”

Ar trebui, la ce condiții oferă și prețuri practicate, să nu vadă picior de turist!”

22 de lei o ciorbă de perișoare. FOTO: FB/Vacanțe prin România

22 de lei o ciorbă de perișoare. FOTO: FB/Vacanțe prin România

„Litoralul românesc se compară cu alte locații doar la prețuri”

Au început și comparațiile cu locuri similare din alte țări.

Zilele trecute am mâncat pizza în Barcelona, la 100m de plajă, cu 7-8 euro, în stil napoletan, de te lingi pe degete. Litoralul românesc se compară cu alte locații doar la prețuri. Despre servicii și ce poți vedea nu cred că are rost să vorbim.”

„Prefer Bulgaria sau Grecia decât România, chiar dacă este mai scump un pic și fac rate pentru asta, dar țigăneala din Constanța, Năvodari, Eforie etc. ne fac să alegem alte țări. Sunt născut în CT, așa că știu despre ce vorbesc. Noi nu avem turism, avem țigăneală.”

„Grecia – un exemplu pe all inclusive, adică „pe bogăție”! Croația – alt exemplu, Bulgaria!”

De aia prefer să merg în Grecia. Cu 55 de euro, am luat o porție de caracatiță la grătar cu garnitură, patru porții de calamar prăjit cu cartofi și o salată grecească mare. Porțiile sunt mari, abia am reușit să le mâncăm.”

„Găselnița” cu prețul la suta de grame

Comentatorii au susținut că afișarea prețului pentru suta de grame este o „găselniță” menită să ne facă să credem că prețurile nu sunt atât de mari.

Prețurile sunt la suta de grame, așa că e foarte scump per total.”

De exemplu, la orezul cu legume, un kilogram costă 110 lei, iar 200 de grame – 22 lei... și este doar garnitura!”

Găselnița asta cu prețul în funcție de gramaj, la doi părinți și doi copii, îți scoate din portofel 300 de lei la foc automat. Dacă mai bei o bere, o cafea soția și două sucuri copiii, ai bulit-o!”

Asta nu înseamnă nici mofturi, nici sărăcia consumatorului – e jecmăneală pe față!”

Glumiți, oameni buni! Prețuri la suta de grame... Păi o ceafă are peste 250 grame, iar cartofii ăia prăjiți congelați 15 lei / 150 grame? Dar ce fac de 100 lei/kg? Așa ceva... doar la Românica!”

Da. Foarte bun! 100 lei/kg de cartofi prăjiți!!! Vorbim totuși de „împinge tava”, nu vreun restaurant!”

2 chifteluțe marinate la 22 de lei, da, pare mult. Pentru 100 de grame de produs, da, par cam scumpe deja.”

De ce sunt atât de mari prețurile

Economiștii consultați de „Adevărul” indică mai multe motive pentru care prețurile de pe litoralul românesc sunt mai mari comparativ cu cele din țări vecine:

- Gradul de ocupare este mare pe litoral, iar faptul că există cerere îi determină pe antreprenori să crească prețurile.

- Sezonul turistic este extrem de scurt (mai – septembrie), iar asta împinge investitorii să recupereze imediat costurile.

- Din cauza lipsei forței de muncă, antreprenorii trebuie să majoreze salariile și, în plus, cheltuielile cu utilitățile au crescut.

- Lipsă unui management profesionist care determină o proastă gestionare a politicii de prețuri raporată la calitate.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 De reținut...

2 Ororile sexuale din Dubai, date în vileag de influencerițe

3 „S-au tot amuzat majoritarii că romii fug de muncă. Acum, Ministerul Muncii va fi condus de un rom” / Primul rom din istoria României propus ministru

4 O chestie care chiar merită citită. Mai ales de către cei care încă au obsesia că Rusia este cea mai puternică putere militară...

5 DOCUMENT Ce taxe noi vor apărea și care vor crește