Gazprom creşte cu 26% preţul gazelor livrate Ucrainei, la două zile după o majorare de 44%

Gazprom creşte cu 26% preţul gazelor livrate Ucrainei, la două zile după o majorare de 44%

În primul trimestru al acestui an, Ucraina a plătit 268,5 dolari pentru 1.000 de metrti cubi de gaze naturale.
Creşterea de preţ a fost anunţată de directorul general al Gazprom, Alexei Miller, în timpul unei întâlniri cu premierul rus Dimitri Medvedev, care a cerut Ucrainei să-şi plătească datoriile de 2,2 miliarde de dolari acumulate în contul gazelor livrate de Rusia.

"Preţul gazelor creşte automat din aprilie", a spus Miller, adăugând că majorarea este cauzată de introducerea taxei la exportul către Ucraina, care până în prezent a beneficiat de un regim preferenţial de exceptare de la plata taxei.
Gazprom a crescut marţi cu 44% preţul gazelor naturale livrate Ucrainei, după expirarea unui discount acordat la sfârşitul anului trecut. Decizia sporeşte presiunile financiare asupra autorităţilor de la Kiev, care aşteaptă un program de asistenţă financiară internaţională, potrivit Bloomberg.

Producătorul de gaze a anunţat că majorarea preţului respectă contractul şi este necesară întrucât Ucraina datorează peste 1,7 miliarde de dolari pentru gazele cumpărate de la începutul anului 2013.

Guvernul fostului preşedinte Victor Ianukovici a negociat anul trecut reducerea preţului gazelor, pe fondul protestelor declanşate după renunţarea la acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

"Discountul pentru preţul gazelor nu mai poate fi aplicat", a afirmat marţi directorul general al Gazprom, Alexei Miller, adăugând că Ucraina nu a reuşit să plătească gazele primite în 2013 şi nu plăteşte integral nici pentru livrările curente.

Autorităţile de la Kiev au convenit săptămâna trecută cu FMI un acord de împrumut în valoare de 14-18 miliarde de dolari, programul de ajutor financiar urmând să deblocheze şi alte finanţări pentru Ucraina, până la un total de 27 de miliarde de dolari în următorii doi ani.

În cadrul acordului cu FMI, Ucraina s-a angajat să majoreze preţul gazelor pentru populaţie cu 50%, de la 1 mai.
Ucraina are o importanţă semnificativă pentru securitatea energetică a Europei, întrucât circa 15% din necesarul de gaze al UE tranzitează teritorul acestei ţări. În ianuarie 2009, o dispută între Rusia şi Ucraina legată de preţul gazelor a dus la perturbarea livrărilor spre Europa petru circa două săptămâni.

Preţul mediu al gazelor pentru clienţii europeni va fi în acest an de circa 370-380 dolari pentru 1.000 de metri cubi, potrivit estimărilor Gazprom.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

2 Ucraina contraatacă și face ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova–Kursk

3 Umilință fără precedent pentru Armata SUA! / Trupe rusești au intrat într-o bază care găzduiește militari americani în Niger

4 Asta e Rusia, oameni buni!

5 Așa o fi?