GCS: 1.349 de amenzi - în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor în contextul pandemiei de COVID-19

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.349 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 451.970 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 610 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.075 la linia TELVERDE (0800. 800.358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

GCS reaminteşte cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Totodată, GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00.

De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.

Până la data de 17 iulie 2020, au fost raportate 1.609.235 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa şi Germania. AGERPRES


populare
astăzi

1 Nepotul lui Marcel Ciolacu controlează șase firme din energie prin offshore-uri din Abu Dhabi și Singapore

2 Autostrada Transilvania ajunge la Cluj: lotul Zimbor-Nădășelu a depășit 90%

3 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

4 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

5 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă