GCS: 27 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au decedat

Un număr de 27 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au decedat de la începutul pandemiei de COVID-19 până în prezent, informează duminică Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Un număr de 401 cetăţeni români aflaţi în străinătate au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul tip de coronavirus.

"În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 401 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 236 în Italia, 15 în Franţa, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia şi câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia şi SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 27 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franţa, 4 în Marea Britanie, 6 în Spania şi unul în Germania, au decedat", afirmă sursa citată.

GCS le reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români