GCS: 367 persoane infectate cu noul coronavirus

Un număr de 367 de persoane au fost confirmate până în prezent cu noul tip de coronavirus, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre acestea, 52 au fost declarate vindecate şi externate - 36 la Timişoara, 11 la Bucureşti, 3 Craiova una la Iaşi, una la Constanţa.


De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între un an şi 74 de ani, a mai precizat GCS.


Potrivit sursei citate, la ATI, în acest moment, sunt internaţi 14 pacienţi, din care trei în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.

"Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID - 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unităţi medicale private", afirmă aceeaşi sursă.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.501 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 5.704 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR