Generalul „Armaghedon”, pentru prima oară în public de la revolta Wagner FOTO

Generalul rus Serghei Surovikin, cunoscut ca „generalul Armaghedon”, a fost văzut prima oară în public de la revolta eșuată a mercenarilor Wagner, care a avut loc în iunie. S-a spus despre el că a fost interogat, arestat și demis din funcție, fiind suspectat că a fost implicat în rebeliune.

Acesta a apărut într-o imagine publicată de Ostorojno Media ă care este alături de soția sa. Despre fotografie ss-a spus că a fost făcută luni, la Moscova. Evgheni Prigojin, care a decedat pe 23 august în urma unui accident aviatic, și-a declarat în mai multe rânduri sprijinul pentru Serghei Surivikin. Astfel generalul a fost văzut ca un aliat al miliţiei private în cadrul Ministerului rus al Apărării şi a ridicat întrebări dacă acesta sau alţi comandanţi de rang înalt au ajutat la revoltă sau cel puţin au ştiut în prealabil de planurile lui Prigojin, scrie Digi 24.

Serghei Surovikn  FOTO Twitter/Clash report

Serghei Surovikn FOTO Twitter/Clash report

O înregistrare video din timpul revoltei lui Prigojin îl înfățișează pe Surovikin având un aspect inconfortabil şi fără însemne militare. În imagini, acesta îl îndemna pe liderul Wagner să se retragă. De atunci, el nu a mai apărut în public , iar diverse medii din Rusia şi din străinătate au afirmat că ar fi fost investigat pentru o posibilă complicitate în revolta lui Prigojin.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR