Genialul David Popovici concurează în țară: Programul înotătorului pentru luna aprilie

Genialul David Popovici concurează în țară: Programul înotătorului pentru luna aprilie

Înotătorul David Popovici, dublu campion mondial şi european de seniori (100 şi 200 m liber), participă la şase probe individuale cu prilejul Campionatelor Naţionale de la Otopeni (5-9 aprilie), a declarat antrenorul Adrian Rădulescu.

David Popovici speră să câștige aurul olimpic pentru România, în 2024, la Paris

După un cantonament de pregătire la Tenerife (Spania), în luna februarie, David Popovici (CS Dinamo) începe anul cu Naţionalele de înot şi va concura în probele de 50 m liber, 100 m liber, 400 m liber, 50 m spate, 100 m spate, 50 m fluture, la câteva probe de ştafetă, dar nu şi în proba de 200 m liber.

''În această perioadă ne-am concentrat pregătirea pe dezvoltarea fizică generală şi 'stabilizarea' performanţelor. Sunt paşi importanţi pentru un tânăr aflat în proces de maturizare cu scopul de a preveni accidentările şi a reduce solicitările specifice sportului de performanţă. David va concura la 50 m liber, 100 m liber, 400 m liber, 50 m spate, 100 m spate şi 50 m fluture. Sigur, va participa şi la câteva din ştafetele clubului. Ne-am dori să vedem progres la celelalte procedee şi probe'', a spus Adrian Rădulescu.

Adrian Rădulescu, alături de David Popovici

Adrian Rădulescu, alături de David Popovici

Antrenorul lui David Popovici a explicat şi motivul pentru care cel mai bun sportiv al României de anul trecut nu va înota proba de 200 m liber: ''Nu ne-am dorit-o pentru acest concurs. Proba de 100 liber a rămas pentru că este normal să concureze alături de colegii cu care se urmăreşte crearea unei ştafete pentru Paris. Trebuie să se sprijine reciproc''.

Dacă în 2022, Popovici a concurat în cinci competiţii majore, Europene şi Mondiale de seniori şi juniori, Mondiale în bazin scurt, în acest an va lua startul la Mondialele de la Fukuoka (14-30 iulie) şi la Europenele în bazin scurt de la Otopeni (5-10 decembrie). Nu va lua startul la Europenele Under-23, altă competiţie majoră din acest an.

David Popovici a cucerit 14 medalii, dintre care 11 de aur, la cele cinci mari competiţii la care a participat în 2022.

''Nu există un obiectiv major în acest an, ci doar dorinţa de a avea o prestaţie cât mai bună la CM de la Fukuoka. Un obiectiv secundar pentru Campionatele Naţionale a fost îndeplinit: competiţia o să fie transmisă de TVR. David vrea să se califice la JO 2024 în probele de 50, 100, 200, 400 m liber, dar poate reuşeşte să îndeplinească baremul şi la alte probe'', a adăugat Rădulescu.

Întrebat dacă apărarea celor două titluri mondiale se încadrează printre obiectivele lui Popovici, Rădulescu a spus: ''Ideal da, dar nu neapărat!''

David Popovici va debuta la Naţionale miercuri în proba de 50 m liber, iar în ziua a doua se va alinia la 50 m fluture. La Naţionalele în bazin olimpic din 2022, Popovici a câştigat titlul în probele de 50 m, 100 m, 200 m şi 400 m liber.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina