Se dă o luptă crâncenă la Pokrovsk, oraș situat în regiunea Donețk din estul Ucrainei. Ea face parte din încercarea Rusiei de a încercui forțele ucrainene staționate acolo. Scopul este de a prelua controlul asupra unei zone strategice din apropierea Mării Negre, dincolo de regiunea ocupată de Rusia în fazele mai stabile ale războiului. Însă mai interesantă decât strategi este tactica folosită acum de Rusia, una mult diferită de cea utilizată în trecut, notează George Friedman, pentru Geopolitical Futures .

Invazia inițială din 2022 a constat în mai multe atacuri separate și relativ înguste, concepute pentru a obține o victorie rapidă. Un atac fusese menit să cucerească Kievul, iar celelalte au vizat pătrunderea în centrul Ucrainei. Strategia era menită să dezbine și să distrugă forțele ucrainene, iar în cele din urmă, să ocupe țara. Deși atacul central a eșuat, cel estic a dus la ocuparea a aproximativ 20% din teritoriul ucrainean, deja controlat de Rusia în ultimii ani.

Aceste eșecuri au forțat Moscova să adopte o nouă strategie, bazată pe folosirea unor forțe masive pentru a încerca să-i copleșească și să-i distrugă pe apărătorii ucraineni de pe frontul de est. Cu alte cuvinte, ceea ce a început ca o ofensivă rapidă pe mai multe direcții s-a transformat într-un război de poziții, blocat în egală măsură din cauza apărării eficiente a Ucrainei, a atacurilor cu drone asupra trupelor ruse și a problemelor logistice care au oprit înaintarea.

Lupta care se desfășoară acum este diferită. Scopul este distrugerea sistematică a forțelor ucrainene în multiple confruntări mai mici, implicând trupe proporțional reduse.

Obiectivul nu este străpungerea liniilor ucrainene, ci dispersarea lor. Logica operațională este aceea că Ucraina nu poate suporta pierderile impuse în aceste lupte mici, din cauza dimensiunilor reduse ale armatei sale. Moscova urmărește să angajeze lupta de la distanță mică, acceptând pierderile proprii, dar provocând pierderi grele ucrainenilor. Este o tactică des folosită în războaiele de uzură, bazată pe realitatea strategică potrivit căreia armata numeroasă a Rusiei își poate permite mai multe pierderi decât cea a Ucrainei. Un astfel de război devine, în esență, o chestiune de aritmetică.

Războaiele de uzură se bazează pe capacitatea matematică a fiecărei părți de a suporta pierderi și de a rămâne eficientă, forța mai mare reușind să o epuizeze pe cea mai mică. Un asemenea conflict depinde de trei factori.

Primul e timpul necesar forței mai mari pentru a sparge apărarea inamicului, adică pentru a înlocui pierderile într-un ritm comparabil.

Al doilea este abilitatea de a aproviziona mai multe confruntări mici în diferite zone.

Având în vedere numărul ridicat de victime, depinde totodată și de moralul trupelor. Moralul nu poate fi cuantificat și nici prezis pe termen lung. Rusia mizează, așadar, pe ideea că angajamentele mai mici, dar numeroase, care pot „digera” pierderi masive, vor sfârși prin a frânge rezistența ucraineană.

Problema acestui tip de război este că apărătorii – în acest caz, ucrainenii – pot să se retragă constant, reducându-și astfel liniile de aprovizionare. În schimb, liniile de aprovizionare ale atacatorilor sunt mult mai lungi, ceea ce amplifică dificultăți logistice și vulnerabilitate la atacuri cu drone. Pentru Rusia, cheia acestei strategii este deci împiedicarea retragerii trupelor ucrainene, astfel încât bătălia să nu se apropie de zonele lor de întărire și reaprovizionare.

Presupunând că trupele ruse își mențin moralul și capacitatea de luptă, în ciuda pierderilor, și că sistemele logistice pot susține trupele pe măsură ce se îndepărtează de bazele de aprovizionare, strategia ar putea funcționa. Având în vedere eșecurile anterioare, aceasta ar putea fi singura cale către victorie – în afara unui acord de pace.

Pentru Ucraina, cea mai bună strategie este evitarea încercuirii, retragerea constantă spre zonele de aprovizionare și întărire, atrăgând trupele ruse tot mai departe de propriile baze – și efectuarea acestei retrageri suficient de rapid pentru a forța un colaps logistic rusesc. Cu alte cuvinte, să pară că pierde, în timp ce se pregătește să contraatace atunci când logistica rusă eșuează și trupele inamice sunt epuizate.

Asta e teoria, cel puțin. În practică, asemenea strategii reușesc rar. Rusia și-a epuizat toate celelalte opțiuni. Ucraina are avantajul apărării pe propriul teritoriu, iar moralul ar putea fi de partea sa. În acest tip de război nu există glorie, ci doar mult sânge. Victoria îi revine celui care rămâne mai puțin epuizat după o serie de lupte disperate. Este un balet sângeros: pe o parte Rusia, care s-a dovedit rigidă în privința aprovizionării și întăririlor, iar de cealaltă Ucraina, care are mult mai puțini soldați. (Folosirea mercenarilor de către Rusia complică și mai mult situația.) Cu Europa și Statele Unite refuzând să trimită trupe, prețul continuării conflictului crește tot mai mult.

Totuși, se poate argumenta că abilitatea armatei ruse de a menține acest ritm al operațiunilor la distanță mare de bazele sale este profund problematică. Dacă Rusia crede că numerele sunt de partea ei, acest lucru ar putea explica de ce președintele Vladimir Putin nu a fost dispus până acum să accepte un armistițiu sau o înțelegere de pace. În opinia mea, aceasta este ultima lui mișcare posibilă.

Distribuie Distribuie Comentarii