George Simion recunoaște că a făcut bani din evaziune fiscală. „N-aș putea estima”

Liderul AUR a spus în emisiunea Denisei Rifai că a fost implicat în evaziune fiscală în perioada în care deținea propria afacere.

George Simion a răspuns întrebărilor lui Denis Rifai FOTO: Click

George Simion a răspuns întrebărilor lui Denis Rifai FOTO: Click

Invitat în cadrul emisiunii „În Opoziție”, moderată de Denise Rifai, liderul AUR, George Simion, a avut un moment de sinceritate, potrivit click.ro.

Întrebat dacă a fost implicat în evaziune fiscală în perioada în care deținea propria afacere, Simion a confirmat acest lucru, fără să își aducă aminte suma cu care a prejudiciat statul.

„N-aș putea estima. Știu că aveam o afacere care îmi aducea între 5.000 și 7.000 de euro, ca antreprenor, dar n-aș putea să vă spun cât am declarat și cât n-am declarat", a declarat George Simion.

Nu este pentru prima dată când George Simion recunoaște că a făcut avere fără să respecte legea. El a mai spus că o sursă importantă de venit erau petardele, nefiscalizate, pe care le vindea galeriilor de fotbal pe stadion. „Vindeam pe internet aceste haine si produse de ultrași și petardele mai degrabă de revelion și nu le fiscalizam pe toate”.

"Am vândut haine de brand din Marea Britanie și din Germania"

În primăvară, Simion a spus în cadrul unui interviu că a deținut o firmă care comercializa haine de brand din străinătate.

„Am avut carte de muncă, am avut o firmă ca antreprenor am făcut bani pentru ceea ce aveam nevoie eu la necesitățile mele personale, nu am cerut bani în stânga, în dreapta, m-am descurcat de la 15 ani, cum am putut. Societatea comercială pe care am avut-o, cu care am deschis un magazin în Calea Moșilor.

Am vândut haine de brand din Marea Britanie și din Germania, am făcut importuri, am făcut producție în România, am câștigat bani”, a povestit George Simion, în cadrul unui interviu cu Valeriu Nicolae, pe canalul de Youtube „Starea Natiei Oficial”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic