Gerhard Schröder învinuieşte Kievul pentru eşecul în negocierile de pace cu Rusia

„Nu voi renunţa la oportunităţile mele de a discuta cu preşedintele Putin", a declarat Schröder pentru ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung într-un interviu publicat duminică.

Schröder a fost cancelarul Germaniei între 1998 şi 2005. Ulterior s-a implicat în afaceri cu giganţii energetici Gazprom şi Rosneft, fiind prieten de-o viaţă cu Putin.

Fostul cancelar a fost criticat aspru pentru păstrarea relaţiei apropiate cu preşedintele rus de când Rusia a invadat Ucraina. Mulţi aşteptau ca Schröder să condamne rolul pe care-l joacă Rusia în Război, dar o asemenea poziţionare se lasă încă aşteptată.

Recent, el a demisionat din funcţia sa din consiliul de supraveghere al companiei Rosneft şi a respins o nominalizare în consiliul Gazprom, scrie dpa , citată de Agerpres.

Comentând pe fondul dezbaterii din Germania cu privire la furnizarea de armament pentru Ucraina, Schröder a întrebat: „De ce să ne concentrăm pe livrarea de arme?”

El a spus că nu crede într-o soluţie militară. "Războiul poate fi încheiat doar prin negocieri diplomatice. Soarta soldaţilor şi a civililor ucraineni poate fi uşurată doar printr-o soluţie diplomatică".

După ce războiul a început pe 24 februarie, Schröder a călătorit la Moscova în martie pentru a se întâlni cu prietenul său Vladimir Putin. „Pe cât l-am înţeles eu [pe Putin] din conversaţie, există un interes din partea lui pentru o soluţie negociată”, a declarat Schröder pentru ziarul german. „Cum arată o astfel de soluţie? Acest aspect poate fi clarificat doar în cadrul unei negocieri”.

Schöder a făcut clar faptul că, în opinia sa, Ucraina este de vină pentru negocierile eşuate de până acum

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan