Germania: Agresorul cu topor de la Düsseldorf, un kosovar bolnav psihic, a rănit nouă persoane (poliția)

Germania: Agresorul cu topor de la Düsseldorf, un kosovar bolnav psihic, a rănit nouă persoane (poliția)

Autorul agresiunii cu topor produse joi seară în gara din Düsseldorf, în vestul Germaniei, și în care au fost rănite nouă persoane, este un kosovar de 36 de ani, suferind de schizofrenie paranoidă, a informat vineri poliția, excluzând orice potențială pistă islamistă, transmite AFP.

'Nu există nici cel mai mic indiciu despre o motivație politică sau religioasă', a declarat Dietmar Kneip, director în cadrul poliției regionale, într-o conferință de presă.

Suspectul, sosit în Kosovo în 2009, este posesorul unui permis de rezidență din motive umanitare și, potrivit poliției, prin această agresiune ar fi încercat să fie omorât de polițiști.

'Miza pe faptul că poliția va trage mortal asupra lui, noi numim asta 'suicide by cop' (sinucidere prin intermediul unui polițist—n.r.)', a explicat Kneip.

Anchetatorii au găsit asupra lui un certificat în care erau precizate maladia psihică gravă — schizofrenie paranoidă — de care suferă și medicamentele prescrise.

Joi seară, în jurul orei locale 20.50 (19.50 GMT), kosovarul a atacat mai mulți călători ai unui tren regional , imediat după ce acesta oprise în gară, iar pasagerii se pregăteau să coboare.

Împins din vagon de unul din călători, a încercat să urce din nou, dar conductorul a blocat ușa. Kosovarul a agresat apoi mai multe persoane în incinta gării, rănind nouă oameni, dintre care patru se află în stare gravă, fără ca viețile să le fie însă în pericol. Printre victime, care au vârste între 13 și 50 de ani, se află și două turiste italiene.

Agresorul a sărit de pe un pod, dar s-a rănit grav. A fost spitalizat de urgență și urma să fie operat, astfel încât anchetatorii nu l-au putut interoga.

Fratele său, care știa că își cumpărase un topor, semnalase la poliție dispariția sa. Suspectul era deja cunoscut poliției pentru autovătămări corporale.

Vineri în jurul prânzului, un nou incident s-a produs la Düsseldorf, un bărbat fiind rănit cu lovituri de cuțit de un altul, care a reușit să fugă, a anunțat poliția locală. Aceasta nu a confirmat informațiile potrivit cărora arma agresiunii ar fi fost o macetă.

După atacul cu topor, traficul feroviar a fost suspendat în gara Düsseldorf, fiind reluat în cursul nopții, astfel încât la orele de vârf ale dimineții trenurile circulau normal.

Peter Altmaier, șeful de cabinet și consilier apropiat al cancelarului Angela Merkel, a transmis pe Twitter 'compasiunea și gândurile noastre persoanelor nevinovate rănite', iar primarul orașului, Thomas Geisel, deplasat la fața locului, a vorbit despre 'o lovitură grea pentru Düsseldorf', unde 'mulți oameni sunt în stare de șoc'.

Autoritățile germane sunt în stare de alertă în fața amenințării jihadiste, în special după atentatul cu camion comis în decembrie la Berlin, atac soldat cu 12 morți și revendicat de gruparea Statul Islamic.

La sfârșitul lunii februarie, un german de 35 de ani, care, potrivit presei, suferea de tulburări psihice, a intrat cu mașina în trecători la Heidelberg, omorând o persoană și rănind alte două.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria