Germania are un nou selecționer, după demiterea lui Hansi Flick. Renunță la 14 milioane de euro de la Bayern!

Julian Nagelsmann a acceptat să preia echipa națională a Germaniei, după mai multe rânduri de negocieri cu federația de la Berlin, întinse pe parcursul a două săptămâni. Conform BILD, mai sunt de pus la punct câteva detalii și Nagelsmann urmează să fie prezentat oficial.

Nagelsmann preia ștafeta de la Hansi Flick la naționala Germaniei. Foto EPA EFE

Nagelsmann preia ștafeta de la Hansi Flick la naționala Germaniei. Foto EPA EFE

Nagelsmann îl va înlocui pe Hansi Flick (58 de ani), demis în urma înfrângerii din meciul amical cu Japonia, scor 4-1. Naționala Germaniei ajunsese la trei eșecuri consecutive , cea mai slabă serie din 1985 încoace, astfel că șefii fotbalului au decis, în premieră, să-l dea afară pe antrenorul primei reprezentative.

Chiar dacă a fost îndepărtat de la Bayern Munchen în luna martie a acestui an, Julian Nagelsmann se află încă sub contract cu bavarezii până în anul 2026. Înlocuit cu Thomas Tuchel, tânărul antrenor primește în continuare un salariu de aproximativ 7 milioane de euro pe an. Pentru a prelua Germania, managerul va renunța la această sumă - de 14 milioane de euro - și își va rezilia contractul cu bavarezii. El va fi plătit la prima reprezentativă a nemților cu 4,8 milioane de euro pe sezon.

Principala opțiune a federației germane a fost Jurgen Klopp, căruia i s-a propus, dar neamțul se află sub contract cu Liverpool până în 2026 și a refuzat oferta, la fel cum a făcut-o în 2021. În cazul managerului britanicilor, oficialii de la Berlin ar fi acceptat ca el să conducă în paralel cele două formații.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…

2 Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent

3 Superarmă sau propagandă?

4 Dezvăluire care dă fiori! / „România se împrumută din străinătate ca și când nu ar avea rating investițional”

5 „Din 100 de lei cât dau pe un tanc, 20 de lei ajung în România” / Banii primiți de România din SAFE vor ajunge în Franța și Germania