Germania: Cel puţin patru persoane au fost rănite cu focuri de armă în vestul Berlinului

Cel puţin patru persoane au fost rănite cu focuri de armă sâmbătă dimineaţa în cartierul Kreuzberg din Berlin, a anunţat poliţia germană, citată de dpa.

Agenţi de poliţie au cercetat zona, localizată în apropierea cartierului general al Partidului Social-Democrat german (SPD), pe teren şi cu un elicopter.

Trei dintre răniţi au fost găsiţi pe o alee, în timp ce un al patrulea a fost scos dintr-un canal din zonă.

Poliţia nu deţine informaţii cu privire la cine s-ar afla în spatele violenţelor şi cine ar fi putut deschide focul.

În schimb, Reuters citează o purtătoare de cuvânt a poliţiei care a declarat că patru persoane au fost transportate la spital după o altercaţie în care au fost implicaţi mai mulţi oameni în cartierul Kreuzberg. Ea a adăugat că nu există indicii că incidentul ar fi motivat politic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români