Germania: Justiţia dă dreptate ZDF într-un caz referitor la folosirea expresiei 'lagăre poloneze', invocând libertatea presei

Germania: Justiţia dă dreptate ZDF într-un caz referitor la folosirea expresiei 'lagăre poloneze', invocând libertatea presei

Curtea Federală de Justiţie a Gemaniei a anunţat marţi că a respins o cerere poloneză privind publicarea de către postul public german ZDF a unui text complet de scuze pentru descrierea lagărelor de exterminare naziste drept 'lagăre poloneze', transmite AFP.

Într-o decizie din 19 iulie, dar făcută publică marţi, cea mai înaltă jurisdicţie germană consideră că aplicarea unei asemenea decizii judiciare poloneze ar încălca libertatea de exprimare şi libertatea presei pentru ZDF.

Disputa datează din iulie 2013, când postul public german a anunţat difuzarea unui documentar referitor la eliberarea lagărelor naziste, în care Majdanek şi Auschwitz, situate în Polonia ocupată atunci de Germania nazistă, erau numite 'lagăre de exterminare poloneze'.

Responsabilii polonezi consideră de multă vreme că utilizarea expresiei 'lagăre poloneze ale morţii' lasă impresia falsă că ţara lor ar fi responsabilă de Holocaust.

În Polonia, o lege referitoare la Shoah, adoptată la începutul anului şi care a provocat furia Israelului, prevede până la 3 ani de închisoare sau amendă pentru orice persoană, cetăţean polonez sau străin, care utilizează expresia 'lagăre poloneze ale morţii' pentru a califica lagărele de exterminare înfiinţate de nazişti în Polonia.

În cazul în speţă, interpelat atunci de ambasada Poloniei la Berlin, ZDF şi-a modificat rapid anunţul, vorbind despre 'lagăre de exterminare germane pe teritoriul polonez'.

Un fost deţinut polonez de la Auschwitz-Birkenau, Karol Tendera, a decis însă să depună plângere împotriva ZDF, invocând o atingere adusă drepturilor sale ca persoană şi reclamând scuze din partea canalului de televiziune.

Din 2013, ZDF a prezentat de două ori scuze prin scrisori adresate nonagenarului, însă acesta şi-a continuat lupta în justiţie.

Ulterior, timp de o lună, între decembrie 2016 şi ianuarie 2017, postul de televiziune a publicat pe site-ul său, din dispoziţia justiţiei poloneze, un mesaj de scuze adresat lui Karol Tendera.

Acesta a considerat însă scuzele insuficiente şi a dorit ca ZDF să publice mesajul exact formulat de tribunalul din Cracovia.

Decizia Curţii de Justiţie germane apreciază însă că astfel s-ar aduce atingere libertăţii presei.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Comparați-i cu polițiștii noștri! Frate, filmele americane sunt pistol cu apă pe lângă ce fac băieții ăș…

2 Du-te, bă, în mă-ta! / Șerban Nicolae anunță că demisionează din PSD și se compară cu Hagi!

3 Stimaţi politicieni, vă spun eu de ce nu putem fabrica în ţară, „în plină pandemie”, medicamentele care ne tre…

4 Bocete în PSD din cauza listelor la alegeri. Şerban Nicolae, Liviu Pop şi Pleşoianu pleacă din partid trântind…

5 VIDEO PNL a aruncat în aer negocierile cu USR la Timiș. Liberalii s-au răzgândit cu 5 minute înainte de a ieși…