Germania: Liderul CSU îi atenţionează pe creştin-democraţi, înaintea congresului de sâmbătă, să nu se îndepărteze de politicile lui Merkel

Îndepărtarea de politicile cancelarului Angela Merkel nu este calea de a câştiga alegerile federale germane din septembrie, a atenţionat Markus Soeder, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) din Bavaria, în ajunul congresului în care creştin-democraţii îşi vor alege noul lider, transmite vineri Reuters.

Angela Merkel, care se va retrage după alegerile din toamnă, intră în ultimele luni de mandat într-un context în care în formaţiunea sa, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), au loc dispute în ce priveşte viitoarea orientare a partidului, după 15 ani marcaţi de instinctul ei de compromis.

În opinia lui Soeder, ar fi o greşeală ca CDU să se rupă de stilul de politică al lui Merkel, centrist şi orientat spre consens.

'Oricine crede că poate câştiga alegerile pentru Bundestag rupând cu Angela Merkel greşeşte fundamental', a spus Soeder pentru grupul media Funke. Moştenirea actualului cancelar trebuie păstrată şi combinată cu idei noi, a subliniat el.

Friedrich Merz, un fost rival al lui Merkel, candidat la şefia CDU, vrea să orienteze partidul spre dreapta.

Merz candidează împotriva lui Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord -Westfalia, şi a lui Norbert Roettgen, un expert în politică externă, ambii situaţi mai la centru decât el.

Soeder şi-a semnalat sprijinul faţă de Laschet, dar ar putea prelua rolul de candidat al conservatorilor la succesiunea lui Merkel dacă învingătorul de sâmbătă va da greş.

Un sondaj Forsa pentru reţeaua RND, publicat vineri, arată că 29% dintre alegători l-ar sprijini pe Roettgen pentru şefia CDU, 21% pe Merz şi 19% pe Laschet. Noul lider al partidului va fi desemnat sâmbătă, în urma unui congres în format digital la care vor lua parte 1.000 de delegaţi.

Roettgen a dat de înţeles că, dacă va fi ales lider al CDU, l-ar putea susţine pe Soeder, preferat în sondaje dintre conservatori, pentru a candida pentru funcţia de cancelar din partea alianţei CDU-CSU.

În ce priveşte candidatura la funcţia de cancelar, Markus Soeder a afirmat pentru Funke: 'CDU, ca soră mai mare, are drept de iniţiativă. În final, totuşi, decidem împreună'.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești