Germania: Patru morți și peste 40 de răniți într-un grav accident rutier

Patru persoane au decedat și peste 40 au fost rănite marți într-un accident rutier produs pe o autostradă din vestul Germaniei, au anunțat surse polițienești locale, citate de AFP.

Accidentul a avut loc între localitățile Kirchheim și Bad Hersfeld, pe o pantă împădurită, în jurul orei locale 10:30 (09:30 GMT).

Potrivit primelor elemente ale anchetei, un vehicul plecat din landul Baden-Wurtemberg și care se deplasa spre Leipzig (est) a fost acroșat de o mașină asupra căreia șoferul pierduse controlul, din motive încă neelucidate.

Marți la prânz, cinci elicoptere aparținând Serviciului german pentru situații de urgență au aterizat pe autostrada respectivă, unde circulația fusese întreruptă, pentru a prelua și a duce la spital persoanele rănite.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet