Germania: Primărița din Koln, în centrul criticilor după ce a sugerat un cod de conduită pentru femei

Germania: Primărița din Koln, în centrul criticilor după ce a sugerat un cod de conduită pentru femei

Primărița orașului Koln, Henriette Reker, a fost criticată miercuri după ce a sugerat un cod de conduită pentru femei ca urmare a valului de agresiuni sexuale despre care se crede că ar fi fost comise de bărbați de origine nord-africană, ceea ce a inflamat dezbaterea în curs din Germania privind migrația, relatează DPA.

Oamenii au intrat pe rețele sociale folosind hashtag-ul #EineArmlaenge — 'la un braț distanță' — pentru a critica sugestia primăriței, potrivit căreia femeile trebuie să păstreze o oarecare distanță de străini pe stradă și să stea în grupuri pentru a nu se trezi izolate.

Potrivit DPA, se crede că atacurile în masă, care au avut loc în ajunul Anului Nou, în apropiere de principala stație de tren din Koln și care au inclus peste 90 de agresiuni sexuale și un viol, ar fi fost comise de bărbați de origine nord-africană.

Deși nu este clar dacă bărbații sunt solicitanți de azil sau imigranți aflați la a doua generație, infracțiunile au declanșat o dezbatere aprinsă în Germania în legătură cu consecințele primirii a 1,1 milioane de imigranți în anul 2015.

Reker, care s-a aflat pe prima pagină a ziarelor internaționale în octombrie după ce a fost înjunghiată în timpul campaniei electorale din cauza poziției ei în favoarea refugiaților, a fost acuzată că dă vina pe victime. Criticii ei susțin că Reker ar trebui să se concentreze pe sporirea securității și aducerea atacatorilor în fața justiției.

Poliția a anunțat că infracțiuni similare au fost comise la Hamburg și Stuttgart în timpul festivităților de Anul Nou, dar la o scară semnificativ mai mică.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?