Germania: Un miel cu şase picioare s-a născut la o fermă din Saxonia

Un miel cu şase picioare s-a născut la o fermă din landul german Saxonia, informează vineri DPA.

Mielul a primit numele „Dolly”. Foto Captură video YouTube

Mielul a primit numele „Dolly”. Foto Captură video YouTube

„Pur şi simplu de la început a vrut să trăiască, iar acum îi oferim şansa de a face asta", a declarat joi crescătorul Bernd Tinter, care a precizat că mielul a primit numele „Dolly", scrie Agerpres.

Dolly întâmpina dificultăţi în a se hrăni şi a se ridica singură în picioare, a povestit crescătorul. Acesta i-a legat unul dintre picioare cu un bandaj pentru a o ajuta să meargă. Un videoclip cu mielul poate fi văzut aici.

Mielul a fost verificat de un medic veterinar care nu a descoperit alte probleme cu excepţia acestei malformaţii, a precizat el, adăugând că Dolly se simte bine.

Specialiştii cred că Dolly s-a născut cu şase picioare din cauza aşa-numitului „virus Schmallenberg" , care este transmis de insecte.

În cazul în care oile gestante sunt infectate, virusul poate pătrunde în uter, provocând ulterior malformaţii embrionului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR