Germania: Verzii coboară sub 20%, blocul CDU/CSU se desprinde la 27,5% (sondaj)

Partidul Verzii din Germania a coborât la sub 20% în intenţiile de vot ale electoratului în perspectiva alegerilor federale din septembrie, potrivit unui nou sondaj publicat marţi, care confirmă tendinţa descendentă a acestei formaţiuni după câteva luni de creştere a sprijinului în favoarea sa, transmite dpa.

La sfârşitul săptămânii trecute , Verzii au confirmat-o pe Annalena Baerbock drept candidata lor la postul de cancelar.

Conform sondajului realizat de Insa la comanda cotidianului de mare circulaţie Bild, scorul Verzilor a ajuns la 19,5%, în scădere cu un punct procentual faţă de în urmă cu o săptămână.

În schimb, alianţa conservatoare a cancelarului Angela Merkel, formată din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), creşte cu un punct, plasându-se la o diferenţă clară pe primul loc în intenţiile de vot, cu un scor de 27,5%.

Social-democraţii (SPD), actualii parteneri de guvernare ai CDU/CSU, câştigă de asemenea un punct, ajungând la 16,5%.

Partidul Liber-Democrat (FDP) stagnează la 13,5%, la fel şi formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care se menţine la 11% din intenţiile de vot, urmată de stânga radicală Die Linke, care scade un punct şi ajunge la 6%.

Sondajul a inclus 2.038 de participanţi în intervalul 11-14 iunie.

Sprijinul în favoarea Verzilor a înregistrat o creştere în primăvară, când aceştia se aflau practic la egalitate cu alianţa CDU/CSU, alimentând speculaţii că partidul ar putea să dea, pentru prima oară, viitorul cancelar.

La alegerile de pe 26 septembrie, care vor aduce şi retragerea Angelei Merkel, candidatul CDU la funcţia de cancelar va fi Armin Laschet, noul lider al partidului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara