Gheorghe Ştefan "Pinalti" va fi cercetat în arest la domiciliu

Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost plasat în arest la domiciliu după ce 6 luni a stat după gratii.

 Fostul primar de la Piatra Neamţ, cercetat în Dosarul Microsoft, a fost arestat la sfârşitul lunii octombrie pentru de trafic de influenţă. Un martor din dosarul Microsoft susţine că Gheorghe Ştefan ar fi primit 3 milioane de euro pe durata contractelor IT.

El a fost trimis în judecată pe 23 martie, alături de fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, pentru fapte de corupţie în dosarul Microsoft.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Astfel, susţin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte... / A început și la noi?

2 Acuzațiile lansate de fugarul Cristian Rizea împotriva unor cadre SRI au fost infirmate. Adevărul din spatele „generalului Pufi”

3 Cine se afla la bordul unui avion Iliușin Il-76 al guvernului Rusiei care a zburat din Iran la Moscova zilele trecute?

4 VIDEO „Inițial au spus da. Grindeanu greșește” / Un lider AUR dezvăluie unde a picat înțelegerea cu PSD

5 Economistul american care a prezis criza din 2008 avertizează: „urmează un șoc financiar și mai grav”