Gheorghiţă (CNCAV): Numărul celor vaccinaţi împotriva COVID-19 l-a depăşit pe cel al persoanelor infectate

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, sâmbătă, că numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 l-a depăşit pe cel al persoanelor infectate.

"Este o zi importantă pentru România. Astăzi la ora 13,00, numărul persoanelor vaccinate a depăşit numărul celor infectate cu virusul SARS-CoV-2. Ritmul în care se derulează campania de vaccinare până la acest moment ne confirmă atingerea obiectivului dorit, acela de a imuniza populaţia într-un timp cât mai scurt", a spus Valeriu Gheorghiţă, potrivit paginii de Facebook a Platformei naţionale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 .


El le-a mulţumit tuturor pentru opţiunea de a se vaccina şi, în egală măsură, celor care depun un efort considerabil pentru ca procesul de vaccinare să se desfăşoare cu eficienţă, într-un mediu favorabil şi sigur.

"Doar împreună învingem pandemia, doar împreună vom reuşi să ne bucurăm de o viaţa normală, alături de cei dragi!", a adăugat Valeriu Gheorghiţă. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?