Ghinea: Comisia pentru afaceri europene a dinamitat orice încercare de a purta o discuție serioasă pe tema fondurilor UE

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților a dinamitat încă de la început orice încercare de a purta o discuție serioasă pe tema fondurilor europene, a afirmat, marți, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, în cadrul unei întrevederi cu președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, conform unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituției.

Parlamentarul german s-a interesat de situația fondurilor europene în România, de stadiul lansării apelurilor de proiecte și a declarat că apreciază 'deschiderea spre dialog și progresele înregistrate de Ministerul Fondurilor Europene de la București'.

La rândul său, Cristian Ghinea a dorit să afle cum funcționează în Germania supravegherea parlamentară a activității ministerelor de specialitate.

Potrivit comunicatului, ministrul român și-a exprimat regretul cu privire la faptul că în România predomină circul și scandalurile politice în locul discuțiilor aplicate, care să conducă la soluții tehnice pentru probleme punctuale.

'Din păcate, în politica românească, dialogul real și aplicat dintre unele comisii parlamentare și ministerele de specialitate lipsește cu desăvârșire. Este și cazul nostru, la Ministerul Fondurilor Europene. Comisia de afaceri europene din Camera Deputaților a dinamitat încă de la început orice încercare de a purta o discuție serioasă pe tema fondurilor europene', a spus Ghinea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români