Ghiță nu revine în țară de frica dosarului de 2,5 milioane $ de la DNA pentru plățile din campania lui Ponta

Ghiță nu revine în țară de frica dosarului de 2,5 milioane $ de la DNA pentru plățile din campania lui Ponta

Deși pe 7 martie 2019 ultimul mandat de arestare preventivă emis pe numele lui Sebastian Ghiță a fost anulat de Curtea de Apel Ploiești, întrebat de jurnaliștii postului România Tv pe care-l și controlează dacă va reveni în țară, fostul deputat PSD a răspuns: „Nu cred că această saga juridică s-a terminat. Oamenii aceştia îmi vor face rău în continuare şi îmi vor inventa dosare.”
Dosarul de care se teme Sebastian Ghiță are numărul 278/P/2016 și e deschis de DNA Ploiești, după jurisprudența dosarului de luare de mită întocmit tot de DNA lui Tăriceanu: contract fictiv de consultanță încheiat între o firmă românească (Fujitsu -indirect- în cazul Tăriceanu, Asesoft-indirect- în cazul Ponta) și consultanți politici internaționali (israelieni în cazul Tăriceanu, americani în cazul Ponta), în 2008 în cazul premierului Tăriceanu, în 2014 în cazul premierului Ponta, beneficiarul final al serviciilor fiind de fapt cei doi foști prim-miniștri români, la momentele respective în funcție.
Cum Parlamentul a respins începerea urmăririi penale a fostului premier Tăriceanu, DNA nu a solicitat încă începerea urmăririi penale în cazul lui Victor Ponta, prim-ministru la data faptelor, așteptând probabil noul Parlament cu noua arhitectură care să nu mai voteze sistematic împotriva cererilor procurorilor.

Un SRL din Ploiești angajează mari lobbyiști din SUA

 

În vara anului 2014, firma Federal Media Partner S.R.L. Ploieşti încheie contracte de consultanță cu două companii americane, 270 STRATEGIES și Podesta Grup Inc. Ambele companii au fost implicate în 2008 și în 2012 în campania electorală pentru prezidențialele din SUA, lucrând pentru Barack Obama. De altfel numele celor două companii sunt elocvente: 270 este numărul minim de electori care trebuie să voteze pentru ca un candidat să câştige alegerile prezidențiale din SUA (jumătate plus unul din totalul de 538 de electori), iar cealaltă companie aparține și poartă numele fraților John Podesta, fostul Șef al Stafului de la Casa Albă de pe vremea președintelui Bill Clinton și ulterior consilier al președintelui Obama și Tony Podesta un renumit lobbyst.
Cele două contracte încheiate de SRL-ul ploieștean au fost în valoare de 532.000 de dolari și respectiv 300.000 de dolari.
Cei 532.000 de dolari au fost plătiți către 270 Strategies în șase tranșe: 100.000 pe 27.06.2014, 100.000 pe 02.09.2014, 100.000 pe 07.11.2014, 116.000 pe 11.11.2014, 56.000 pe 08.01.2015 şi 60.000 la data de 26.01.2015, plăţi aferente facturilor externe 1549/11.07.2014, 1593/15.08.2014, 1660/15.09.2014 şi 1707/17.10.2014, alegerile prezidențiale în România având loc în luna noiembrie 2014.
În cele 4 facturi se menționează că acestea reprezintă contravaloarea serviciilor de consultanţă prestate de 270 Strategies pentru S.C. Federal media Partner S.R.L. în perioada august 2014 – noiembrie 2014.
Ceilalți 300.000 de dolari au fost plătiți de Federal Media Partner S.R.L. în două tranșe către Podesta Group INC, una de 200.000 $ și una de 100.000 $, ambele pe 10.09.2014.

Banii plătiți americanilor provin de la ASESOFT

Cum SRL-ul ploieștean nu avea banii necesari, firma Asesoft Technologies S.R.L., controlată de Sebastian Ghiță, a împrumutat Federal Media Partner S.R.L. cu 6.501.849,47 RON, sumă din care au fost cumpărați și cei 832.000 de dolari virați consultanților americani.

Bineînțeles că nu trebuie să fii procuror să te întrebi ce servicii îi puteau presta celebrii consultanți americani SRL-ului din Ploiești, deținut și administrat de fostul șofer al lui Sebastian Ghiță, ploieșteanul Iordăchescu Alexandru Ionuț, firmă înființată în 2013, cu sediul social oferit gratuit de ASESOFT TECHNOLOGIES SRL, printr-un contract de comodat.

Așa-zisa consultanță acordată de americani firmei din Ploiești s-a desfășurat în perioada în care aceiași americani au lucrat pentru candidatul la președinție Victor Ponta, doar că nici PSD și nici Victor Ponta nu au raportat la AEP vreun contract sau vreo plată efectuată către cele două companii americane și nici către firma ploieșteană Federal Media Partner, Legea finanțării partidelor în vigoare în 2014 obligând la declararea inclusiv a serviciilor prestate partidului cu titlu gratuit.

Ce procuror/judecător sau chiar simplu votant ar putea crede că americanii au încasat doar de la SRL-ul ploieștean și au prestat dublu: au oferit consultanță și firmei fostului șofer Iordăchescu și lui Victor Ponta și PSD-ului?

Consultanța americanilor a fost de fapt pentru Ponta

Despre contractul de 300.000 de dolari cu Podesta a scris prima oară jurnalista Sorina Matei în anul 2014 (vezi AICI și AICI ) iar în 2016 site-ul Hotnews a prezentat informația că înainte cu două zile de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, lobbiștii americani au transmis zeci de emailuri către cele mai prestigioase instituții de media din lume cu scopul de a-i convinge pe jurnaliștii străini că Ponta este pro-american. Hotnews a prezentat și o declarație a firmei Podesta că serviciile oferite firmei lui Ghiță, Federal Media Partner, aveau legatură cu alegerile din România, adică SRL-ul ploieștean nu contractase serviciile pentru sine, ci pentru Victor Ponta. Citește investigația Hotnews AICI .

Prin urmare, Iordăchescu, finanțat de Sebastian Ghiță, și-a delapidat societatea cu suma de 832.000 de dolari (folosind banii societății în interesul terțului Ponta) și a fraudat bugetul de stat cu 133.120 $ – 16% impozit pe profit și 158.080 $ – 19% TVA dedus ilegal, consultanța prestată de americani SRL-ului din Ploiești neexistând.
Dacă așa cum se vehicula în piața de IT în anul 2014 banii au fost cheltuiți de Ghiță pentru ca după alegeri noul președinte Victor Ponta să-l numească Ministrul Comunicațiilor, atunci întreaga sumă de 832.000 $ se constituie într-o veritabilă dare și luare de mită. Sigur că Ponta poate scăpa de acuzații prezentând plățile făcute de PSD americanilor pentru servicii dar, așa cum spuneam, aceste plăți nu există, singurele sume virate fiind cele din banii lui Asesoft, via Federal Media Partner SRL Ploiești.

Din banii lui Asesoft, via Iordăchescu, s-a plătit și vizita lui Tony Blair

Ionuț Iordăchescu nu e la primul aranjament de acest fel așa cum reiese din dosarul aflat pe rolul DNA cu numărul 113/P/2016. Astfel, în 2012, o altă firmă de-a lui Ionuț Iordăchescu, MEDIA FANTASY SOLUTION SRL, a fost creditată de Asesoft International cu 220.000 de Euro, banii ajungând la firma britanică The Blair Parthenership, pentru vizita fostului premier englez în România,  făcută pentru promovarea PSD și a lui Victor Ponta. Plata de 220.000 de EURO a reprezentat de fapt mita dată de Ghiță lui Ponta pentru a ajunge deputat conform declarației fostului președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma (foto dreapta), care a declarat la DNA că Victor Ponta personal i-a cerut în 2012 să-l pună pe Sebastian Ghiță pe un loc eligibil în colegiul Prahova.

Ghiță către Ponta: Bă, o f…t pe mă-ta!

Să aproximăm așadar prejudiciul, calculul exact rămânând în seama DNA: delapidare de 832.000 $ cu dobânda legală până azi de 86.284 $, evaziune fiscală de de 291.200 $ cu dobânzi 111.686 $, penalități de 60.448 $, un total de 1.381.618 $.
Dacă se mai adaugă și spălarea de bani a acestor sume și eventuala mita luată astfel de Ponta, prejudiciul bate 2,5 milioane de dolari iar anii de pușcărie aferenți infracțiunilor comise depășesc 20 pentru Ghiță și 10 pentru Ponta. De asta nu pune Ghiță piciorul în România, să nu-l salte de pe aeroport direct.
Iar având în vedere că încă din 2013 afaceristul Sebastian Ghiță își permitea să-i spună premierului Victor Ponta: Bă o f… pe mă-ta, fac 1,2 rating, te duci la televizor!” vă dați seama cam ce sume îi leagă pe cei doi care zilele acestea sunt în Grecia. Așteptăm să aflăm ce pun la cale.

Dorina Lascăr


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...