Gigel Știrbu: CNCD a devenit o instituție de partid și poate fi redenumită Consiliul Național pentru Încurajarea Discriminării

Deputatul PNL Gigel Stirbu, presedinte al Comisiei de cultura, acuza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii ca a devenit "o institutie de partid", care are "antecedente in a albi premieri PSD", facand referire la decizia luata in cazul fostului premier Mihai Tudose.

"Ar fi fost intr-adevar o surpriza de proportii ca institutia de stat numita Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) sa traga concluzia evidenta ca afirmatia premierului Viorica Dancila despre "autisti" care "dezinformeaza" la Bruxelles constituia discriminare. Dar nu a fost sa fie! CNCD a scos-o pe Viorica Vasilica "basma curata" si a hotarat in Colegiul Director din 26 februarie ca declaratiile sale ofensatoare se incadreaza in limitele libertatii de exprimare si nu constituie discriminare", sustine Stirbu, intr-un comunicat de presa.

El sustine ca premierul Viorica Dancila ar fi trebuit sa demisioneze "de urgenta", "avand in vedere ca a jignit cetateni cu probleme de sanatate."

"Sa nu uitam ca CNCD are antecedente in a 'albi' premieri PSD, cand - in urma cu doar cateva zile - l-a sanctionat doar cu un avertisment pe Mihai Tudose pentru afirmatia referitoare la fluturarea steagului secuiesc. Este o certitudine ca CNCD a devenit o institutie de partid si poate fi redenumita Consiliul National pentru Incurajarea Discriminarii, desi presedintele in functie a declarat ca in Romania trebuie sa ajungem la un nivel in care formatorii de opinie, fie ca sunt politicieni sau jurnalisti, atunci cand fac declaratii discriminatorii sa se retraga din viata publica. Dar una declara si alta infaptuieste", afirma Stirbu.

Acesta sustine ca trebuie "depolitizata" institutia si schimbata modalitatea alegerii conducerii.

"Curajul este aratat de catre CNCD doar cand amendeaza jurnalisti incomozi sau televiziuni obiective. De aceea este necesara depolitizarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii si schimbarea modalitatii de alegere a membrilor Colegiului Director, pentru ca legea spune clar ca: <<In exercitarea atributiilor sale, Consiliul isi desfasoara activitatea in mod independent, fara ca aceasta sa fie ingradita sau influentata de catre alte institutii ori autoritati publice>>," incheie Stirbu.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă