Gigi Becali, accent unguresc în bătaie de joc: Dialog halucinant cu Ioana Cosma AUDIO

FCSB a învins Rapid, scor 3-1, în derby-ul etapei a 17-a și, aproape la fel de surprinzător ca rezultatul final a fost și un alt aspect: tăcerea latifundiarului din Pipera, imediat după terminarea partidei. Obișnuit să facă turul televiziunilor după marile victorii ale roș-albaștrilor, Becali n-a vorbit la niciun post TV, duminică seară.

Gigi Becali, scăpat de sub control după victoria cu Rapid. FOTO: Arhiva Adevărul

Gigi Becali, scăpat de sub control după victoria cu Rapid. FOTO: Arhiva Adevărul

În schimb, astăzi dimineață, Becali a avut o intervenție, în stilul său caracteristic, la emisiunea „Ora Exactă în Sport“, difuzată de Pro Arena. După ce a făcut o serie de afirmații bombastice despre viitorul FCSB-ului, Becali a fost întrebat de Ioana Cosma despre declarațiile date de Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Asztalos a fost prezent, duminică seară, pe „Arena Națională“ și s-a arătat oripilat de scandările xenofobe și rasiste pe care le-a auzit, atât din partea FCSB-iștilor, cât și rapidiștilor. Asztalos a cerut ca, pe viitor, după astfel de incidente, cluburile să joace niște meciuri fără spectatori. Când a auzit de Csaba Asztalos, Gigi Becali a început să vorbească, în mod ironic, cu accent unguresc!

Ce a spus Gigi Becali?

*Csaba, Csaba... Să facă Csaba ce vrea Csaba şi Csaba să-i dea campionatul lui CFR, să ne depuncteze Csaba pe noi, să facă Csaba ce vrea. Ce zice Csabo (n.r. - Csaba)... Du-te, bă, de aici, nu e niciun preşedinte (n.r. - la CNCD). Nu mai pot de Csobo...

*Trebuie pus puţin la punct, că de asta vorbesc aşa. Nu mă interesează pe mine de Csobo. Eu sunt Becali, el e Csobo. Cum poţi să-l chemi pe Becali la comisie? Să-l cheme Csobo pe Asztalos. Eu îi spun la TV Csobo, stai liniştit, că nu te bagă nimeni în seamă.

ASCULTĂ DISCURSUL LUI GIGI BECALI DESPRE CSABA ASZTALOS

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

2 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

3 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

4 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

5 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii