Gigi Becali, două opțiuni după plecarea lui Dică: Cu cine negociază deja

Gigi Becali, două opțiuni după plecarea lui Dică: Cu cine negociază deja

FCSB a jucat doar 26 de meciuri oficiale, în actuala stagiune, însă deja se pregătește de instalarea celui de-al treilea principal care să aplice motto-ul patronului: Faci Ce Spune Becali.

FCSB a devenit bătaia de joc a lui Gigi Becali. FOTO: Arhiva Adevărul

Anton Petrea (47 de ani) a demisionat după trei partide din acest sezon (un egal, două înfrângeri) și apoi a preluat Chindia unde, fiind lăsat să-și facă meseria, are un bilanț excelent: 7 meciuri, 5 victorii, 1 egal, 1 înfrângere, golaveraj: 11-5. Nicolae Dică (42 de ani) tocmai a cedat și el, după alte 23 de partide în care a făcut ce i s-a spus de către patron, dar a sfârșit prin a fi călcat în picioare, în public.

Te-ai aștepta ca, la un club unde rolul antrenorului a fost redus la o simplă marionetă, Becali să găsească din ce în ce mai greu oameni pentru acest post. Nici vorba de așa ceva! Dovadă că deja e coadă la ușa latifundiarului pentru înlocuirea lui Dică. Becali a și dezvăluit numele primelor sale opțiuni: „Îmi pare rău de Croitoru, că s-a dus (n.r. – Marius Croitoru a semnat cu FC Argeș). Îmi plăcea de el. Mai sunt Prepeliță, Poenaru. Zenga? Nu. Va veni antrenor român. Cu Poenaru am vorbit. E posibil Poenaru, posibil Prepeliță, vedem cu cine ne înțelegem“.

Amândoi sunt liberi de contract

Atât Ilie Poenaru (45 de ani), cât și Andrei Prepeliță (36 de ani) sunt liberi de contract, în acest moment. Primul a reziliat, ieri, contractul cu UTA, unde fusese instalat pe bancă, în luna mai. Bilanțul său la Arad: 18 meciuri, 5 victorii, 5 remize, 8 înfrângeri.

Prepeliță e și el disponibil, după ce a fost dat afară de la FC Argeș, săptămâna trecută, după eșecul cu Petrolul din etapa a 15-a, scor 0-2. Dintre cei doi, Poenaru are șanse mai mari să ajungă, la FCSB, fiind deja contactat de formația din Berceni, potrivit spuselor lui Becali.

Cifrele lui Nicolae Dică, la FCSB, ca principal

*Ultimul mandat (iulie – noiembrie 2022): 23 de meciuri, 9 victorii, 7 remize, 7 înfrângeri, golaveraj: 34-39.

*Primul mandat (iunie 2017 – decembrie 2018): 80 de meciuri, 46 de victorii, 18 remize, 16 înfrângeri, golaveraj: 146-79

Superliga, etapa a 16-a

Vineri

Chindia – Botoșani 2-2

„U“ Craiova 1948 – Farul 1-2

Sâmbătă

Voluntari – Petrolul 0-1

Sepsi – CS U Craiova 0-1

Duminică

UTA – FC Argeș 0-1

Rapid – CFR Cluj 2-1

Luni

Mioveni – Hermannstadt 0-2

Universitatea Cluj – FCSB 2-1

Clasament

1. Farul Constanța 16 11 4 1 30-12 37

2. Rapid 16 10 2 4 19-11 32

3. CFR Cluj 14 9 1 4 23-14 28

4. CS U Craiova 15 8 3 4 19-16 27

5. Hermannstadt 15 7 5 3 19-13 26

6. Petrolul Ploiești 16 7 2 7 15-17 23

7. FCSB 14 5 5 4 20-20 20

8. FC Argeș 16 6 2 8 13-20 20

9. Sepsi 16 5 4 7 21-14 19

10. Botoșani 15 4 7 4 14-20 19

11. Universitatea Cluj 16 4 5 7 12-17 17

12. Voluntari 16 4 5 7 12-17 17

13. Chindia Târgoviște 15 4 4 7 19-21 16

14. „U“ Craiova 1948 16 4 4 8 16-18 16

15. UTA 16 4 4 8 14-21 16

16. Mioveni 16 1 5 10 9-24 8

La finalul celor 30 de etape din sezonul regulat, locurile 1-6 vor merge în play-off, iar locurile 7-16 vor juca în play-out.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia