Gigi Becali s-a ales cu dosar penal după ce și-a abandonat bolidul în șanț

Gigi Becali s-a ales cu dosar penal după accidentul rutier în care a fost implicat ieri, pe șoseaua de centură a Capitalei. Acesta este acuzat de vătămare corporală din culpă după ce, aflat la volanul mașinii, a intrat într-o depășire, iar apoi a ajuns cu mașina în șanț.

Becali, dosar penal pentru vătămare din culpă

Becali, dosar penal pentru vătămare din culpă

Reamintim că, poliţiştii din Ilfov au găsit duminică în zona localităţii Dobroeşti, o maşină Rolls Royce, în care nu se afla nimeni. Ulterior, a fost identificat și proprietarul maşinii, acesta fiind nimeni altul decât Gigi Becali.

Cum s-a produs accidentul, în varianta lui Gigi Becali

Patronul FCSB susţine că a intrat într-o depășire în același timp cu un alt șofer. Pentru a evita impactul, Becali a tras de volan şi a intrat cu bolidul în şanţ. Tot el este și cel care a sunat la 112, însă poliţiştii care au ajuns la fața locului nu l-au mai găsit în maşină.

„Nu că sunt bine, sunt foarte bine! Da, eu eram la volan. Am intrat într-o depăşire, iar cel pe care l-am depăşit s-a băgat şi el în depăşire, fără să se asigure. Ca să-l evit, am tras de volan şi am intrat în şanţ. Când intri într-o depăşire şi cel pe care-l depăşeşti intră şi el în depăşire, se numeşte unghiul mort. Ca să-l evit, am intrat în şanţ", a declarat Becali, pentru GSP.ro.

Mașina lui Becali a suferit daune minore

Mașina lui Becali a suferit daune minore

Șoferul implicat în accident, de negăsit

Celălalt conducător auto care ar fi implicat în accident nu a fost încă identificat. Acesta, potrivit patronului FCSB, nici măcar nu a oprit să vadă ce s-a întâmplat. Motiv petru care, mai spune Becali, dacă nu-l va contacta pentru a-și cere scuze, va fi acționat în judecată.

„Eu am intrat în șanț, omul n-a avut obraz, s-a dus mai departe, nici n-a oprit. Acum, să vedem, că acolo sunt camere. Acum s-a deschis dosar. Cum adică, tu pleci? Așa că-l îndrum pe cel care a făcut asta să mă caute, să-și ceară iertare și nu-i mai fac plângere penală”, a afirmat Becali.

Gigi Becali, testat antidrog

Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 11,42, însă Gigi Becali s-a prezentat la Spitalul Pantelimon în noaptea de duminică spre luni, la ora 00,10. La mai puțin de o oră, unitatea sanitară a anunţat Poliţia, iar un echipaj a ajuns la fața locului.

Patronul clubului FCSB a fost testat în vederea depistării prezenţei în organism a alcoolului şi a substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative. „În cauză, conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, în vederea depistării prezenţei în organism a alcoolului şi a substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative", susţine IPJ Ilfov, într-un comunicat de presă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

4 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania

5 Serviciile de informații americane, îngrijorate de arsenalul subteran de rachete al Iranului