Giminastică ritmică: Irina Deleanu este în al 9-lea cer după calificarea Anei Luiza Filiorianu la Olimpiadă

Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică, a declarat pentru AGERPRES că este în al 9-lea cer după calificarea Anei Luiza Filiorianu la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro.

''Sunt în al 9-lea cer, pentru că România este din nou prezentă la Olimpiadă, după 20 de ani de absență, de la Jocurile Olimpice din anul 1996, unde am fost reprezentați de Alina Stoica. Și uite că după 20 de ani, am reușit din nou calificarea la Jocurile Olimpice de vară, cu această minunată Ana Luiza Filiorianu, care este un copil minunat, un copil devotat, tenace, sârguincios, modest. Are toate calitățile'', a spus Irina Deleanu.

Sportiva română Ana Luiza Filiorianu s-a calificat, joi, la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro , după ce a ocupat locul 7 în concursul preolimpic de gimnastică ritmică desfășurat în metropola braziliană.

Filiorianu, însoțită la acest concurs de antrenorul emerit al lotului olimpic de gimnastică ritmică Maria Gîrba, a totalizat 66,699 puncte, primele zece obținând biletul pentru Jocurile din luna august.

AGERPRES (editor: Aristotel Bunescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Noul director Nuclearelectrica / absolvent de Spiru Haret, zero experiență în privat, promovat de administrația Firea

2 Cămătăria legală / La un IFN, 1.000 de lei împrumutați se transformă în 4.500 de rambursat în doar 15 luni

3 Sorana Cîrstea atinge cea mai înaltă poziție în clasament din întreaga ei carieră

4 Recorder / Cel puțin 30% din teza de doctorat a șefului SPP, Lucian Pahonțu, este plagiată

5 „Mi l-au propus structurile, nu faci propuneri de capul tău. Normal că l-am recomandat”