Gimnastele americane au acceptat despăgubiri de 380 milioane dolari pentru abuzurile lui Larry Nassar

Gimnastele americane au acceptat despăgubiri de 380 milioane dolari pentru abuzurile lui Larry Nassar

Sute de gimnaste americane care au suferit abuzuri din partea lui Larry Nassar, fostul medic al lotului naţional de gimnastică, au ajuns luni la un acord judiciar în valoare de 380 milioane dolari cu Federaţia şi comitetul olimpic american pentru a despăgubi victimele, informează agenţia EFE.

Detaliile acordului dintre gimnaste, pe de o parte, şi USA Gymnastics (federaţie), Comitetul Olimpic şi Paralimpic american şi asigurătorii acestora, pe de altă parte, au fost făcute cunoscute într-o şedinţă la Tribunalul de Faliment al Districtului statului Indiana.

Suma este una dintre cele mai mari la care s-a ajuns vreodată în urma unui acord de acest tip, pentru a despăgubi victimele abuzurilor sexuale şi în acest caz pentru a compensa sute de gimnaste, între care figurează vedete ale acestui sport, precum Simone Biles, McKayla Maroney şi Aly Raisman.

Una dintre victimele acestor abuzuri, Rachael Denhollander, a afirmat pe contul său de Twitter că prin acest acord s-a încheiat un "capitol".

Fostul medic sportiv Larry Nassar îşi va sfârşi zilele în închisoare, primind o pedeapsă de 175 de ani pentru agresarea a peste 100 de tinere gimnaste, anonime sau campioane olimpice, în cel mai mare scandal din istoria sportului american.

Procesele care i-au fost intentate lui Nassar (54 ani) au zguduit lumea gimnasticii şi sportului american, antrenând plecarea mai multor responsabili ai federaţiei, care i-au permis acestuia să abuzeze tinerele gimnaste atât de multă vreme, în ciuda numeroaselor plângeri primite.

Lassar Nassar a activat în perioada 1994-2016 în cadrul Federaţiei americane de gimnastică, al Comitetului Olimpic (USOC) şi al Universităţii de stat din Michigan.
AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro