Gimnastică: Ponor - Am muncit mult pentru medalie, mi-am dorit să mai cânte o dată imnul la Cluj (FOTO)

Gimnastică: Ponor - Am muncit mult pentru medalie, mi-am dorit să mai cânte o dată imnul la Cluj (FOTO)

Gimnasta Cătălina Ponor, campioană europeană la bârnă, a declarat, duminică, la finalul concursului, că a muncit mult pentru medalia de aur și că și-a dorit să mai cânte încă o dată imnul României în Sala Polivalentă de la Cluj-Napoca, după ce sâmbătă fusese intonat pentru Marian Drăgulescu.

"A fost bine azi, câteva emoții am avut, dar constructive. Am reușit să trec peste ele și acest lucru mi-a adus medalia de aur. Sunt foarte emoționată și fericită, am muncit mult pentru această medalie. Din 2015 tot muncesc în continuare pentru ea. La Olimpiadă au fost emoțiile, dar acum am reușit în sfârșit să urc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Mi-am dorit din tot sufletul să mai cânte încă o dată imnul aici pentru noi, românii. Și mă bucur că am reușit. Dedic medalia de aur tuturor românilor, dar în mod special părinților mei care au fost mereu alături de mine", a spus ea.

Tripla campioană olimpică susține că medalia obținută la Cluj intră în categoria celor speciale pentru că a fost obținută în fața publicului român. "Aurul acesta intră la medaliile speciale din palmaresul meu. Cele de la Jocurile Olimpice de la Atena rămân cele mai importante, normal, dar și aceasta va rămâne cu siguranță una specială. Azi au fost emoții constructive. Am mai avut asemenea emoții în 2004 și atunci mă duceam la concurs, ca să spun așa, cu "nesimțire", fără să bag de seamă ce se întâmplă în jur. Același lucru l-am făcut și acum și mă bucur că am reușit. Nu știu dacă am depășit-o pe Nadia la numărul de medalii europene (n.r. — Nadia Comăneci are 12 medalii la Campionatele Europene, Cătălina Ponor a ajuns la 13), pentru că nu am stat să număr. Pentru mine era important să obțin rezultatul dorit. Am încercat să mă adun, să trec peste durerile pe care le am și să fac un exercițiu așa cum știu eu să fac", a afirmat gimnasta.
Cătălina Ponor, 29 de ani, a adăugat că nu se gândește încă la retragere: "Cu siguranță merg mai departe. Când o să auziți din gura mea că mă retrag, atunci probabil că o voi face. Dar deocamdată nu am spus și nici nu voi spune. Tokyo (n.r. JO 2020)? Haideți să o luăm pas cu pas, e cel mai bine. Vin Mondialele acum, bucuria de aici atât a fost, cât am fost pe podium și m-au aplaudat românii. De acum trebuie să ne întoarcem în sală și să o luăm de la capăt".

Gimnasta română Cătălina Ponor a obținut, duminică, medalia de aur, iar Larisa Iordache a câștigat bronzul în concursul de la bârnă din cadrul Campionatelor Europene găzduite în aceste zile de Cluj-Napoca .

Cătălina Ponor (29 de ani), multiplă medaliată olimpică, mondială și europeană, a primit 14,566 puncte, în timp ce Larisa Iordache, în vârstă de 20 de ani, a fost notată cu 13,966 puncte. Medalia de argint a fost câștigată de Eythora Thorsdottir din Olanda, cu 14,066 puncte.

Pentru Ponor este al nouălea titlu european, al cincilea în concursul de la bârnă. La rândul ei, Larisa Iordache a cucerit duminică cea de-a 12 medalie din palmares la Campionatele Europene.

Larisa Iordache și Cătălina Ponor au fost ultimele reprezentante ale țării noastre în cadrul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca. România încheie cea mai importantă competiție de gimnastică pe care a găzduit-o în ultimii 60 de ani cu patru medalii, două de aur, una de argint și una de bronz.

Gimnastele Ioana Crișan și Olivia Cîmpian, primele sportive din delegația României care au evoluat într-o finală a Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca, s-au clasat, vineri, pe locurile 18, respectiv 23 în concursul de individual compus, cu un total de 51,032 puncte, respectiv, 50,106 puncte.

Sâmbătă, Marian Drăgulescu a obținut prima medalie a delegației noastre, aurul în concursul la sol. El a fost notat de arbitri cu cu 14,500 puncte.

Duminică, Drăgulescu a cucerit a doua medalie a României, argint la sărituri, el totalizând 14,733 puncte (14,666 și 14,800 la cele două sărituri).

Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.

România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.

Tot astăzi mai sunt programate finala la bară fixă în concursul masculin și finala la sol în concursul feminin.

La ediția de anul trecut a CE, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).

AGERPRES (editor: Marius Țone, editor online: Simona Aruștei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…