Giurgiu: Doi iranieni cu documente false luxemburgheze depistaţi la PTF Giurgiu-Ruse

Doi cetăţeni de origine iraniană care au prezentat la controlul de frontieră documente de identitate luxemburgheze false au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încercau să intre ilegal în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, se arată într-un comunicat de presă emis marţi de ITPF Giurgiu.

"La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, călătorind într-un autocar aparţinând unei firme de transport internaţional, două persoane de sex masculin care au prezentat la controlul de frontieră documente de identitate ce aveau însemnele autorităţilor luxemburgheze. Procedând la verificarea documentelor de călătorie, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a constatat faptul că documentele prezentate de cei doi pasageri nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false", a informat ITPF Giurgiu.

Pe timpul cercetărilor, bărbaţii au declarat că sunt de origine iraniană, iar documentele false le-au procurat în Turcia, de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, plătind suma de şapte mii de dolari şi intenţionau să călătorească într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar, conform protocolului româno-bulgar, persoanele şi documentele au fost preluate de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. AGERPRES( AS-autor: Camelia Bigan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

5 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania